x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Niciodată nu s-a pus problema negocierii unui proiect de autonomie pentru Ţinutul Secuiesc

Ponta: Niciodată nu s-a pus problema negocierii unui proiect de autonomie pentru Ţinutul Secuiesc

23 Mai 2014   •   12:28
Ponta: Niciodată nu s-a pus problema negocierii unui proiect de autonomie pentru Ţinutul Secuiesc

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Reghin, că niciodată nu s-a pus problema negocierii unui statut de autonomie a așa-numitului Ținut Secuiesc cu UDMR și că declarațiile Uniunii cu privire la aceste proiect de lege ar ține de campania electorală, relatează Agerpres.

"Ce Ținut Secuiesc aveți la Reghin? Eu n-am auzit așa ceva. Ideea e următoarea: România e țara tuturor celor care locuiesc aici, români, maghiari, germani, ce sunt ei, în al doilea rând, eu cred în conviețuire, nu cred în conflict. Nu a fost niciodată o asemenea discuție și am întotdeauna un negociator cu UDMR, pe domnul ministru al Apărării, din Harghita, domnul Dușa. Sunt convins că lucrurile vor rămâne în logica lor normală", a afirmat Ponta.

În privința declarațiilor premierului ungar, Viktor Orban, de sprijin al autonomiei pentru maghiarii din Ucraina, Ponta a spus că i se pare "la fel de periculoasă" și și-a exprimat satisfacția că și alte state au reacționat.

"Și mă bucur că nu doar România a reacționat, ministrul român de Externe, domnul Corlățean, am văzut că și alte guverne din zonă, și Polonia, și Slovacia, toată lumea a reacționat și i-a atras atenția domnului Orban că, în condițiile în care toți ne chinuim să păstrăm Ucraina întreagă în fața agresiunilor dinspre Est, să mai îi băgăm un cuțit în spate, din partea cealaltă, ar fi o mare greșeală. Nu se schimbă regulile europene, nu se schimbă granițe și, din punctul acesta de vedere, poate cu excepția domnului Orban, toți liderii europeni suntem de acord", a spus Victor Ponta, cu prilejul vizitei la Reghin.

×
Subiecte în articol: autonomie udmr Tinutul Secuiesc reghin ponta