x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Cei de la noul PDL au apucat să spună ceva în public și după aceea nu mai știau cum să o ia înapoi. Ca să îi salvăm un pic, am cedat noi ceva

Ponta: Cei de la noul PDL au apucat să spună ceva în public și după aceea nu mai știau cum să o ia înapoi. Ca să îi salvăm un pic, am cedat noi ceva

17 Apr 2015   •   21:17
Ponta: Cei de la noul PDL au apucat să spună ceva în public și după aceea nu mai știau cum să o ia înapoi. Ca să îi salvăm un pic, am cedat noi ceva

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat că la discuțiile pe care le va purta luni la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis pe marginea Codului electoral, în calitate de lider al Partidului Social Democrat (PSD), nu se vor propune modificări ale formei acestui Cod, așa cum a ieșit din comisie.

"Există o înțelegere foarte clară cu toate forțele politice, vrem să modificăm și legea privind alegerile pentru Parlament și pentru aleșii locali. Cred că e un lucru foarte bun ca primarii să fie aleși în continuare din primul tur, pentru că sunt oamenii care au cel mai mult de lucru și în care alegătorii au cea mai mare încredere.

Mai departe, cu Parlamentul, să facem un parlament mai restrâns ca număr, mai performant și mai legitim", a spus Ponta.

Întrebat despre situația președinților de consilii județene, care ar urma să fie aleși prin vot indirect, de către consilieri — lucru criticat de o parte dintre aceștia, inclusiv de către președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan—, premierul a spus că negocierea politică a făcut ca președinții de consilii județene să fie sacrificați în favoarea primarilor.

"A fost o negociere politică. Noi întotdeauna ne ținem de angajamente. Colegii de la PNL au fost de acord să lase în pace primarii — de parcă erau doar primarii noștri, sunt primarii alegătorilor — și au cerut să fie sacrificați președinții de consilii județene. (...) Cei de la noul PDL, cum a spus azi domnul Blaga, au apucat să spună ceva în public și după aceea nu mai știau cum să o ia înapoi. Și atunci, ca să îi salvăm un pic, am cedat noi ceva", a explicat Victor Ponta.

×