x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică OUG „Să fim toți manageri de spital”. Ordonanța „tehnocrată” a lui Vlad Voiculescu a dat liber juriștilor să conducă unitățile medicale

OUG „Să fim toți manageri de spital”. Ordonanța „tehnocrată” a lui Vlad Voiculescu a dat liber juriștilor să conducă unitățile medicale

de Ion Alexandru    |    17 Noi 2020   •   09:57
OUG „Să fim toți manageri de spital”. Ordonanța „tehnocrată” a lui Vlad Voiculescu a dat liber juriștilor să conducă unitățile medicale

Tragedia de la Spitalul Clinic de Urgență din Piatra Neamț, unde a luat foc Secția ATI, a reaprins disputele cu privire la faptul că managerii de spitale nu au pregătire medicală. PSD este acuzat de PNL că a numit, prin voința Consiliului Județean, un jurist, fost primar, la conducerea unității medicale respective. Însă această posibilitate legală a fost reglementată, pe ultima sută de metri a Guvernului Cioloș, în noiembrie 2016, când, la inițiativa ministrului Sănătății de atunci, Vlad Voiculescu, Legea privind reforma în domeniul Sănătății a fost modificată chiar în acest sens. 

 

Spitalul Clinic de Urgență din Piatra Neamț a fost condus, în ultimul an, de nu mai puțin de opt manageri, printre care un fost parlamentar, un patron de companie de pompe funebre iar, până ieri după amiază, de juristul Lucian Micu, acesta demisionând pe Facebook. Niciunul dintre cei trei nu are specializare medicală, nu este medic, nu este profesor universitar în domeniul medical, fapt ce, în anumite zone ale societății, după tragedia de sâmbătă, a generat dispute.

Acest lucru a devenit posibil din noiembrie 2016, când guvernul condus de Dacian Cioloș, la inițiativa fostului ministru de resort Vlad Vasile Voiculescu, actual viceprimar general al Capitalei din partea PLUS, a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 79/2016, pentru modificarea Legii nr. 96/2006, privind reforma în domeniul sănătății. Ce scria Vlad Voiculescu în expunerea de motive a acestui act normativ este mai mult decât elocvent.

“Luând în considerare faptul că prevederea care instituie obligația managerilor de spitale clinice în care se desfășoară și activitatea de învățământ și cercetare științifică medicală de a fi cadru universitar sau medic primar este restrictivă, ținând seama că prin această măsură se îngrădește accesul la această funcție, cu consecințe negative în procesul de selecție pentru ocuparea acestei funcții în desfășurarea activității de management (…) și în vederea extinderii ariei de selecție a persoanelor care pot ocupa funcția de manager de spitale clinice fără limitarea la cadrele universitare și la medicii primari, prin acordarea posibilității ocupării acestei funcții și de către alte categorii de specialiști cu experiență și abilități de management dovedite” – sunt doar câteva dintre motivele emiterii acestui OUG.

 

Modificările la Legea Sănătății

 

Ordonanța prevedea că funcția de manager general se va ocupa prin concurs, organizat prin ordin al ministrului Sănătății, iar managerul general încheie cu ministerul, reprezentat prin ministru, un contract de management pe o perioadă de maximum trei ani, care poate fi prelungit cu încă trei luni, de maximum două ori. Conform actului normativ inițiat de Vlad Voiculescu, nu pot fi manageri de spitale persoanele care exercită funcția de membru în organele de conducere, de administrare și control ale unui partid politic. 

Mai mult, în Ordonanță se arată că funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu desfășurarea de activități didactice sau de cercetare științifică finanțată de către furnizori de bunuri și servicii ai spitalului respectiv, dar și cu exercitarea de către soțul/soția, rudele și afinii managerului de membru în comitetul director, de șef de secție, de șef de laborator sau de șef de serviciu medical în spitalul cu pricina. 

 

Doctor practicant, dar numai după serviciu

 

Cea mai spectaculoasă modificare la lege operată prin această ordonanță este, însă, prevederea conform căreia persoanele care îndeplinesc funcția de manager de spital pot desfășura activitate medicală în instituția respectivă, cu respectarea programului de lucru prevăzut în contractul de management, fără a afecta buna funcționare a instituției respective. Practic, directorii de spitale care sunt și medici, aveau dreptul să profeseze după programul de 8 ore ca manager. 

Ordonanța a fost respinsă, în 2017, la Senat, însă, în Camera Deputaților, a fost aprobată printr-o lege, cu modificări. Partea cu posibilitatea ca un ne-medic să conducă un spital a rămas.

 

 

Tehnocrația marca Vlad Voiculescu, prin care s-a încercat scoaterea medicilor de la conducerea spitalelor

 

 

×
Subiecte în articol: vlad voiculescu