x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Prahova: Şapte actuali parlamentari PNL printre care Roberta Anastase, pe liste pentru un nou mandat

Prahova: Şapte actuali parlamentari PNL printre care Roberta Anastase, pe liste pentru un nou mandat

20 Oct 2016   •   20:24
Prahova: Şapte actuali parlamentari PNL printre care Roberta Anastase, pe liste pentru un nou mandat
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

PNL Prahova a stabilit listele de candidaţi pentru alegerile din decembrie, printre aceştia numărându-se şapte actuali parlamentari ai partidului între care şi deputatul Roberta Anastase.

Prim-vicepreşedintele PNL Prahova, George Ionescu, a declarat joi seară că filiala judeţeană şi-a propus obţinerea a cinci mandate de deputat şi a două mandate de senator. Astfel, pe lista pentru Camera Deputaţilor figurează deputatul George Ionescu, Răzvan Sorin Prişcă, Roberta Anastase - fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, deputatul Paul Dumbrăvanu, fostul şef al ANPC Bogdan Nica, consilierul judeţean Dan Ciolac, fostul şef al Poştei Române Daniel Neagoe, consilierii judeţeni Gabriel Tudoran şi Cristian Popescu, dar şi fostul preşedinte al PNL Ploieşti Cristian Irimescu.

De asemenea, preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, deschide lista de candidaţi pentru Senat fiind urmat de deputatul Virgil Guran, senatorul Ion Luchian, deputatul Nicolae Alexandri, Monica Clinciu şi Gheorghe Necula. AGERPRES

×
Subiecte în articol: roberta anastase