x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică De ce nu poate premierul Tudose sa fie calm!

De ce nu poate premierul Tudose sa fie calm!

30 Dec 2017   •   12:29
De ce nu poate premierul Tudose sa fie calm!

Premierul Mihai Tudose susţine că miniştrii "mai sensibili" pot să îşi scrie demisia "în trei secunde", dar că el nu poate să fie "calm" având în vedere că există domenii în care nu s-a făcut nimic timp de 27 de ani.

 

"Dacă a fi foarte ferm şi a urmări (...) nişte termene şi nişte acţiuni înseamnă a fi nervos, vă spun că o să fiu nervos în continuare. (...) După 27 de ani de nefăcut nimic în anumite zone, mai poţi să fii calm? Eu cred că cine e calm pe anumite zone nu înţelege absolut nimic din ce se întâmplă. Dacă vrem să fim calmi că nu avem autostrăzi după 27 de ani de democraţie, păi le urez succes celor care vor să fie calmi, noi nu putem să fim calmi. N-avem spitale şi vrem să fim calmi. Nu pot să fiu calm!", a declarat Tudose într-un interviu difuzat sâmbătă la Antena 3, fiind întrebat de ce crede că i-a recomandat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, să fie mai calm.

Şeful Guvernului a adăugat că nu ştie ce înţelege preşedintele PSD "prin a fi nervos". Întrebat dacă s-au plâns anumiţi miniştri liderului PSD, Tudose a afirmat: "Dacă sunt unii mai sensibili, durează trei secunde să îşi scrie demisia".

Pe de altă parte, chestionat cum comentează faptul că Dragnea a spus că li s-ar fi oferit la doi dintre miniştri funcţia de lider al PSD, lăsând să se înţeleagă faptul că şi premierul ar fi primit aceeaşi ofertă, Tudose a răspuns: "Nu comentez. (...) Nu mi s-a spus aşa ceva. Nu comentez, mi se pare... Dacă cineva a fost pus în postura asta, să iasă să spună".

×
Subiecte în articol: mihai tudose premier demisie