x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Prima reacție a Ecaterinei Andronescu după depunerea candidaturii la funcția de președinte executiv al PSD

Prima reacție a Ecaterinei Andronescu după depunerea candidaturii la funcția de președinte executiv al PSD

08 Mar 2018   •   15:23
Prima reacție a Ecaterinei Andronescu după depunerea candidaturii la funcția de președinte executiv al PSD

Ecaterina Andronescu a avut o primă reacție după ce joi și-a depus candidatura pentru funcția de președinte executiv al PSD. Fostul ministru al Educației a afirmat că se ghidează după niște principii și crede într-o competiție deschisă.

”Vreau să vă rog din suflet să nu mă legați de un așa zis scandal. Eu am știu niște principii, cred în competiția deschisă, cred că într-un partid competiția trebuie să fie deschisă și mi-am depus candidatura. Votul oamenilor o să decidă. Eu sunt delegat la Congres.”, a spus Andronescu, pentru Antena 3.

Fostul ministru al Educației a vorbit și despre scăderea în sondaje al PSD.

”Am discutat acest subiect în Cex, deci în interiorul partidului, încercând să susțin ideea că n-ar trebuie să facem alegeri la acest Congres și ar trebui să vorbim despre viziunea PSD pentru ce vrem noi să se întâmple în România în următorii ani și să discutăm despre ce a fost greșit de am scăzut în sondaje. În ceea ce mă privește, eu nu cred că am alergat vreodată după funcții.”, a mai spus Ecaterina Andronescu.

×
Subiecte în articol: ecaterina andronescu