x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Primarul din Băile Herculane, în arest la domiciliu

Primarul din Băile Herculane, în arest la domiciliu

27 Iul 2015   •   13:29
Primarul din Băile Herculane, în arest la domiciliu
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Judecătorii de la Tribunalul Caraş-Severin au respins cererea procurorilor de arestare preventivă a primarului din oraşul Băile Herculane, Nicuşor Vasilescu, urmând ca acesta să stea în arest la domiciliu, într-un dosar în care este urmărit penal pentru abuz în serviciu, informeaza Agerpres.

Tot în arest la domiciliu va sta şi Aurelia Dumitrache, secretar al Primăriei Băile Herculane.

Cei doi au fost reţinuţi vineri de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, primarul Nicuşor Vasilescu fiind acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 acte materiale), iar Aurelia Dumitrache de complicitate la această infracţiune.

În referatul cu propunere de arestare întocmit de procurori s-a reţinut faptul că Nicuşor Vasilescu şi Aurelia Dumitrache au înstrăinat, la preţuri subevaluate şi fără respectarea prevederilor legale, mai multe imobile aparţinând oraşului Băile Herculane.

Pe 24 iulie, procurorii şi ofiţeri ai DGA au efectuat percheziţii la Primăria oraşului Băile Herculane, dar şi la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliul unor persoane fizice din Caraş-Severin şi municipiului Bucureşti.  

×
Subiecte în articol: arest la domiciliu