x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Privatizarea Sănătății, declarată neconstituțională

Privatizarea Sănătății, declarată neconstituțională

de Ion Alexandru    |    03 Iun 2020   •   07:18
Privatizarea Sănătății, declarată neconstituțională
Sursa foto: Pixland/Getty Images

Ordonanța de Urgență prin care Guvernul Orban a conectat spitalele private la fondurile Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, prin preluarea unora dintre pacienți, a fost declarată, aseară, neconstituțională de către Curtea Constituțională. 

Decizia a fost luată cu votul unanim al celor nouă judecători, care au constatat că Ordonanța de Urgență nr. 25/2020, pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006, privind reforma în domeniul Sănătății, dar și a OUG 158/2005, referitoare la concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, adoptată, cu o noapte înaintea moțiunii de cenzură prin care Executivul a fost demis, în luna februarie, încalcă, în ansamblul său, Legea Fundamentală. Actul normativ a fost adoptat la pachet cu alte 25 de ordonanțe de urgență, în cadrul unei ședințe care s-a terminat spre dimineață.

„În argumentarea acestei soluții, Curtea a reținut, în esență, că actul normativ supus controlului de constituționalitate a fost adoptat fără respectarea exigențelor legale și constituțional e referitoare la solicitarea avizului Consiliului Legislativ”, se arată în minuta instanței de contencios constituțional. Concret, acest act normativ instituia posibilitatea ca spitalele din sistemul privat să preia pacienții internați în sistemul public de sănătate, decontându-și, ulterior, o parte din cheltuielile aferente internării și tratamentului din fondurile Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Curtea nici măcar nu a intrat pe fondul Ordonanței de Urgență, constatând că ea a fost adoptată fără respectarea normelor legale și constituționale. La momentul adoptării acestui act, Guvernul spunea că accesul spitalelor private la programele publice de sănătate va revoluționa pozitiv modul în care românii vor beneficia de serviciile medicale.

Ordonanța a fost atacată, la sfârșitul lunii februarie, la Curtea Constituțională de către Avocatul Poporului, Renate Weber. Tot atunci, au fost atacate și modificările care vizau concediile și indemnizațiile de asigurări de sănătate. CCR le-a declarat și pe acestea neconstituționale.

CCR a constatat că OUG-ul adoptat, noaptea, de Guvernul Orban încalcă nu doar Constituția, ci și normele de tehnică legislativă

×
Subiecte în articol: Curtea Constitutionala