x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD Timiș, scut în jurul lui Grindeanu

PSD Timiș, scut în jurul lui Grindeanu

de Sînziana Duţă    |    26 Iul 2017   •   12:10
PSD Timiș, scut în jurul lui Grindeanu

Trimis de Liviu Dragnea la Timișoara pentru a clarifi­ca situația filialei, secretarul general al PSD, Marian Neacșu, a întâmpinat o puternică opoziție din partea liderilor locali în ceea ce privește excluderea și schim­barea lui Sorin Grindeanu din fruntea formațiunii.

Zece primari, dar și unii parlamentari i-au transmis secretarului general al PSD că ei nu au votat pentru demiterea lui Sorin Grindeanu , iar acesta este în continuare lider al filialei Timiș, solicitând ca „centrul să nu se implice în rezolvarea unor probleme din teritoriu”. La rândul său, fostul premier Sorin Grindeanu a cerut ca demiterea sa din funcția de președinte al filialei Timiș să fie discutată în comisia de arbitraj a partidului, arătându-se dispus ca, în caz contrar, să atace în instanță conducerea PSD. Cu toate acestea, la finalul ședinței, Marian Neacșu a declarat că a fost o întâlnire foarte bună, iar motivul pentru care a venit la Timișoara nu a fost nici de a impune, nici de a exclude pe cineva, ci pentru că PSD este preocupat să fie liniște în filiala PSD Timiș.

Cu doar o zi înainte de vizita secretarului general al PSD, Marian Neacșu, la Timișoara, fostul premier afirma că este preocupat de viitorul partidului pentru că „aproape toată lumea are senzația” că partidul se îndreaptă „spre prăpastie”. Sorin Grindeanu este de părere că toate proiectele politice care pot duce la o revitalizare pe zona de stânga sunt unele bune. Întrebat despre posibilitatea să se alăture „strat-up-ului” politic pe care îl va lansa Victor Ponta, Sorin Grindeanu a spus că nu este pe deplin hotărât. „Asta am și discutat cu domnul Ponta, spunându-i să mai stăm. El e foarte hotărât, eu mai vreau să mă gândesc în această lună. În funcție de ce se va desfășura și în județul Timiș. Eu am reușit cu colegii de acolo să formăm o echipă și am reușit să câștigăm unde PSD nu a reușit să câștige niciodată. Asta nu a făcut-o Sorin Grindeanu singur, ci împreună cu echipa. Pentru mine contează foarte mult cum va fi tratată această echipă”, a explicat fostul premier.

×