x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Radu Vasile, vice la Senat

Radu Vasile, vice la Senat

03 Feb 2004   •   00:00

Ieri, in prima zi a noii sesiuni parlamentare, senatorii s-au pronunt at, prin vot secret pe buletine, asupra componentei noului Birou Permanent. Singurele modifica ri au fost alegerea lui Radu Vasile in postul de vicepresedinte al Senatului, in locul senatorului PD Ion Vela, si a lui Sorin Vornicu (senator independent, fost PD, actualmente PSD) in postul de chestor, in locul senatorului PSD Victor Apostolache. La Camera Deputatilor, "noutatile" din Biroul Permanent sunt Radu Berceanu (PD) care, conform algoritmului, va ocupa func- tia de vicepresedinte si Gelil Eserghep (PRM), pe cea de chestor. In aceasta sesiune grupul minoritat ilor nu va avea reprezentant. (Camelia Ionescu)



×
Subiecte în articol: politic