x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Rafila, reacție după respingerea moțiunii: Dacă votul ar fi fost secret, ar fi trecut

Rafila, reacție după respingerea moțiunii: Dacă votul ar fi fost secret, ar fi trecut

17 Feb 2021   •   13:23
Rafila, reacție după respingerea moțiunii: Dacă votul ar fi fost secret, ar fi trecut

Dacă votul ar fi fost secretizat, mulți dintre parlamentarii PNL și chiar și unii din USR ar fi votat în favoarea moțiunii împotriva lui Vlad Voiculescu și moțiunea ar fi trecut, declară deputatul PSD Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila spune că Ministerul Sănătății nu reușește să gestioneze în mod corespunzător pandemia și să asigure siguranța pacienților în spitalele.

„Ați văzut că diferența la care a fost respinsă această moțiune a fost minimă și, mai mult, a existat din partea majorității acea respingere a secretizării votului. Eu sunt convins că dacă se această secretizare a votului ar fi avut loc, mulți dintre parlamentarii PNL și chiar și unii dintre cei din USR ar fi votat în favoarea acestei moțiuni și cu siguranță ar fi trecut. Probabil că ministrul Sănătății ar fi fost nevoit să își dea demisia”, a spus Rafila.

În opinia acestuia, „viitorul imediat” va demonstra că PSD a avut dreptate și că trebuie luate măsuri foarte rapide la nivelul Ministerului Sănătății, în așa fel încât populația și pacienții să poată să aibă speranța că trăiesc într-un stat din Uniunea Europeană.

Moțiunea depusă de PSD împotriva ministrului Sănătății Vlad Voiculescu a picat, miercuri, la vot. Din 304 parlamentari, 161 au votat „împotrică” și 140 „pentru”, moțiunea fiind respinsă.

Moțiunea a fost depusă de PSD după tragedia de la Institutul Național „Matei Balș”, social-democrații fiind de părere că ministrul Sănătăți trebuie să răspundă pentru ceea ce s-a întâmplat la acest spital.

De cealaltă parte, Voiculescu a spus, în timpul dezbaterii care a avut loc luni că spitalul a fost condus mai bine de 20 de ani de Adrian Streinu Cercel, care este, în prezent, senator PSD.

×
Subiecte în articol: alexandru rafila