x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Regimul Dragnea, al doilea dezastru în cinci luni

Regimul Dragnea, al doilea dezastru în cinci luni

de Sînziana Duţă    |    07 Noi 2017   •   09:22
Regimul Dragnea, al doilea dezastru în cinci luni

PSD a suferit a doua înfrângere electorală de proporţii din ultimele cinci luni. Social-democraţii au pierdut alegerile parţi­ale pentru Primăria Municipiului Deva, după ce în luna iunie au capitulat şi la Târgu Jiu. Partidul lui Liviu Dragnea îşi conti­nuă, însă, dominaţia absolută în Teleorman, unde a câştigat toate cele trei comune în care au avut loc alegeri parţiale.

Liberalul Florin Oancea este noul primar al Municipiului Deva, după ce a câștigat la o diferenţă de peste 17 procente alegerile locale parţiale desfă­şurate duminică în localitatea hunedoreană. Oancea a obţinut 9.065 voturi (42% din opţiuni), în vreme ce principalul său adversar, Petru Mărginean (PSD), a adunat doar 5.329 de voturi (24,7%). Următoarele locuri au fost ocupate de candi­datul independent Marius Blendea, susţinut de Pro România, cu 2.926 voturi (13,6%), şi Lucian Davidoni (USR), cu 1.560 voturi (7,2%). La urne au fost aşteptaţi peste 59.000 de alegători, prezenţa la vot fiind de 37,16%, adică 21.502 de voturi valabil expri­mate. Alegerile pierdute la Deva reprezintă cel de-al doilea eşec major suferit de social-demo­crați la alegerile locale parţiale din acest an. În luna iunie, PSD a pierdut şi primăria din Târgu Jiu, pentru prima dată în ultimii 17 ani. Astă-vară, liberalul Marcel Romanescu (51,72%) a devenit primar în oraşul lui Brâncuşi, el învingându-l la o diferenţă de patru mii de voturi pe candidatul PSD Aurel Popescu (34,75%).

Partidul lui Liviu Dragnea s-a consolat însă cu victoriile obţinute în trei comune din Teleorman, după ce foştii edili au fost declaraţi incompatibili de ANI. PSD a câştigat cu peste 70% primăriile din Cervenia şi Poeni, în vreme ce în comuna Salcia, candidatul PSD a adunat peste 56% din opţiuni.

Campanie cu voturi cumpărate

După aflarea rezultatelor oficiale, fostul premier Victor Ponta a criticat strategia PSD și l-a acuzat pe Liviu Dragnea că „a plecat la shopping la Viena” în ziua în care colegii săi „încercau să scoată oamenii la vot”. „După ce ai dus în oraș în două săptămâni președintele PSD, prim-ministrul și jumătate din Guvern plus primarul general al Bucureștiului, după ce ai făcut milioane de promi­siuni, ai cheltuit o mulțime de bani și ai folosit toate instituțiile publice locale și deconcentrate - să reușești să convingi doar 5.000 de oameni să te voteze este un dezastru pe care degeaba îl cosmetizezi”, a sunat radiografia dezastrului înregistrat de PSD. Fostul premier a catalogat înfrângerea de la Deva drept „o ruşine pentru PSD” şi a afirmat că întreaga campanie electorală a pesediştilor „s-a bazat pe voturi cumpărate, manipulate sau obținute în mod mecanic doar pentru că pe buletinul de vot scrie PSD”. Despre Petru Mărginean, candidatul PSD, Ponta a spus că este „un traseist și trădator venit în ultimul moment la PSD după ce candi­dase și pierduse în 2016 din partea PNL”. La rândul său, Ludovic Orban susţine că PNL are forţa să învingă PSD la toate alegerile care vor urma. „Cu toţi miniştrii lor, cu toate deconcen­tratele lor, cu aproape toată media împotriva noastră, PNL tot a reuşit să obţină mai multe voturi decât PSD la alegerile din 5 noiembrie”, a reacţionat liderul liberal.

Florin Oancea şi-a trimis şoferul la examen în 2006

Florin Oancea, noul primar din Deva, a fost membru PNL în perioada 1998- 2012. În peri­oada 2008-2010, Oancea a fost viceprimarul localităţii hune­dorene. În anul 2012, el a demi­sionat din PNL pentru a candida ca independent la Primăria Deva, iar anul trecut a fost candidatul ALDE la fotoliul de primar. Oancea a depus o nouă adeziune la PNL înaintea alegerilor din 5 noiem­brie, iar Biroul Politic i-a aprobat revenirea în partid. În februarie 2006, actualul edil a fost exmatriculat de la facultate după ce şi-a trimis şoferul să dea un examen în locul lui. La acea vreme, Oancea era vice­primar şi făcea un masterat în administraţie publică la filiala din Deva a Universităţii „Vasile Goldiş” din Arad. Examenul fraudat avea ca temă corupţia şi mijloacele de combatere a acestui fenomen.

Suntem la mai puţin de un an de la alegerile parlamentare din decembrie 2016 şi acum Drag­nea poate să vadă din nou care este adevărata lui valoare electo­rală în afara Teleormanului. Dacă PSD rămâne sub controlul «Cartelului», ce credeţi că va face la viitoarele alegeri din 2020? Victor Ponta, fost lider PSD

37,28% PNL – 36,42% PSD a fost scorul final la alegerile locale parţiale din 5 noiem­brie, la nivel naţional

×
Subiecte în articol: liviu dragnea