x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Revoluție cu furci și topoare, live pe Facebook

Revoluție cu furci și topoare, live pe Facebook

31 Dec 2021   •   21:30
Revoluție cu furci și topoare, live pe Facebook
Sursa foto: Lucian Alecu

Ultimele sondaje ale anului confirmă ascensiunea remarcabilă a AUR: în sondajul Sociopol, AUR are 23%, fiind a doua forță politică a țării după PSD; Avangarde, din principiu mai generos cu PNL, susține că AUR, cu 17%, e al treilea partid preferat de alegători, după PSD și PNL, se arată într-un comentariu publicat de MEDIAFAX.

Ambele sondaje apar într-o perioadă când cel mai delicat subiect de discuție publică a rămas incapacitatea guvernului de a promova certificatele verzi, ca pârghie de stimulare a vaccinării și a testării în ajunul unui nou val pandemic. Spiritele cu mai multă aplecare ideologică, cum sunt foștii miniștri useriști ai sănătății sau susținătorii din media ai USR, au învinovățit guvernul și pe președintele Iohannis că au renunțat la impunerea certificatelor verzi fie pentru că le e frică de AUR, fie pentru că, mai rău, că sunt într-o alianță secretă de idei cu acesta („Acțiunile dumneavoastră vorbesc de la sine și trădează nu doar lipsa oricărui sentiment față de români, dar și apropierea pe care o aveți față de extremiștii din această țară”, i-au scris Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă lui Klaus Iohannis).
Faptul că sunt fie asociați cu „extremiștii”, fie acuzați că se tem de ei ar trebui în teorie să fie foarte jignitor pentru guvern și președinte, mai ales că guvernul se bucură de o majoritate largă în parlament, deci nu ar avea de ce să se teamă că nu-și poate trece o lege dacă vrea. În realitate însă, atât PNL-PSD-UDMR, cât și USR le convine acest balet ridicol, care face să pară că voința politică a unei întregi coaliții de guvernare s-a împotmolit într-un protest de stradă al AUR. Coaliției și președintelui le convin tergiversarea sau golirea de conținut a certificatului verde, pe de o parte pentru că oamenii puterii nu cred de fapt că el e necesar în forma represivă din țările occidentale, iar pe de altă parte pentru că într-adevăr nu vor să piardă voturi pe seama acestei legi, și cu atât mai puțin să piardă voturi în favoarea unui partid eurosceptic ca AUR.

Dar cel mai important motiv pentru care coaliția și președintele vor să amâne certificatul sau să-l promoveze într-o formă mai puțin represivă este legat de potențialul lui distructiv pentru economie, atâta vreme cât mare parte a populației nu-și permite să suporte costul testelor și mulți nu sunt vaccinați. Pentru guvernul Cîțu, ideea de bază a fost de a proteja cât mai mult economia de restricții, știind că România are o capacitate mult mai slabă de a se apăra de sărăcia rezultată din restricții decât alte țări UE care și-au permis să impună carantină. De asta, politica oficială a fost de negare de-a dreptul a pandemiei, iar rezultatul au fost miile de morți din valul al patrulea. Actuala guvernare are aceeași idee de bază, dar în plus are mai multă disponibilitate de a finanța și susține alte măsuri decât certificatul verde pentru limitarea daunelor pandemiei – e vorba de cele expuse în conferința de presă de Alexandru Rafila (testare mai intensă cu implicarea medicilor de familie, acces la antivirale în farmacii, prevenție, încurajarea vaccinării informate, organizare mai bună în sistemul sanitar).

Mai departe, dacă valul al cincilea al pandemiei va fi și el catastrofal pentru România, atunci pentru guvern și președinte nu va fi nimic mai simplu decât să dea vina pe „extremiștii” care au sabotat certificatul verde, și în general pe prostia populației care le-a dat crezare acestora. Un val al cincilea soldat cu blocarea spitalelor și cu multe decese n-ar afecta însă electoral AUR, ci tot partidele din coaliție, pentru că PNL, PSD și UDMR conduc țara, nu opoziția. Iar mitul AUR ca posibil salvator al nației va rămâne în mare parte neatins, pentru că George Simion și compania nu s-au impus în sondaje promițând că își vor salva de la boală și moarte un electorat dispus la argumente raționale, ci propunând o ficțiune absurdă a sfidării morții, o caricatură de eroism, concepută anume pentru o populație profund deprimată, care crede că nu mai are ce pierde.

Voiculescu și Mihăilă au observat corect asta în scrisoarea lor când au făcut aluzie la cea mai deplasată afirmație a lui Simion – „Imunitatea naturală a fost câștigată cu morți, ca și libertatea în 1989”. Doar că și lor le convine baletul ridicol de care am pomenit mai sus, întrucât dacă USR se poziționează drept partidul responsabil care apără populația de pandemie, atunci poate va face uitate eșecurile din mandatele lor la Ministerul Sănătății.

Eșecurile nu stau numai în faptul că nu s-au priceput să smulgă bani de la Cîțu pentru sistemul sanitar sau că au început să denunțe neregulile numai după ce au pierdut ministerul. Este stupefiant că după aproape doi ani de pandemie, Rafila recomandă acum în conferință de presă, iar ziariștii notează ca și când ar fi vorba de niște informații noi, ca toți cetățenii să aibă în casă pulsoximetru și termometru, să nu ia antivirale fără prescripție, să se testeze înainte de a lua contact cu o persoană vulnerabilă, ori ca angajatorii să promoveze triajul și testarea angajaților. Popularizarea intensă a tuturor recomandărilor elementare de prevenție și monitorizare, a felului cum oamenii își pot îngriji sănătatea ca să-și reducă riscul de a face forme grave de Covid era exact treaba miniștrilor sănătății de până acum, doar că nu și-a făcut-o niciunul.

Pe drept cuvânt, un comentator s-a răstit pe Facebook după conferința lui Rafila: „Dacă chiar vă interesează sănătatea românilor, măriți fondul pentru analize și investigații decontate, ca oamenii să-și mențină o stare de sănătate bună și să prevină "bolile asociate". Dați și "prime" pt vaccinare și tombole dar pt analize și investigații nu sunt bani.” Așa încât ostilitatea oamenilor față de orice restricție nouă nu vine de la propaganda AUR, ci de la comportamentul puterii. Și va fi un mod foarte ieftin pentru toate celelalte partide de a scăpa de răspunderea pentru eșecurile lor dând vina pe AUR și pe influența lui, când de fapt AUR nu e o cauză, ci un efect; nu e un emițător, ci un receptor al dezamăgirii oamenilor, care a existat și înainte de partidul lui Simion și va exista și după ce acesta va veni la putere și îi va dezamăgi la rândul său.

Orban și Dragnea au copiat deja rețeta ideologică a AUR, imaginându-și că așa vor avea și ei succes, dacă repetă aceleași clișee cu tradiția, patria, familia și valorile creștine. Ceea ce diferențiază AUR însă nu e ideologia, ci postura demonstrativă de receptor, intuiția că oamenii vor să fie ascultați de cineva care să-i bage în seamă, să valideze fricile și furiile lor ori măcar să-i ajute să se răcorească, să se distreze și să socializeze. Așa au căpătat audiență live-urile interminabile pe Facebook, care nu sunt deloc noi ca metodă de a cuceri adepți. Cetățenii autohtoni și din diaspora care, căzuți în admirația fostului ziarist Mălin Bot, se îndemnau pe contul lui de Facebook înainte de 10 august 2017 să facă „revoluție cu furci și topoare”, „să intrăm peste ei” și „să dăm jos dictatura” se exprimau identic cu cetățenii autohtoni și din diaspora care umplu acum cu același gen de admirație și de chemări contul fostei auriste Diana Șoșoacă și al lui George Simion.

(sursa: Mediafax)

×