x close

Scandal politic. Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a fost exclus din PSD. Acesta a încălcat statutul partidului de ''nenumărate ori''

0
09 Feb 2018 - 19:14
Scandal politic. Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a fost exclus din PSD. Acesta a încălcat statutul partidului de ''nenumărate ori''

Preşedintele interimar al organizaţiei judeţene PSD Iaşi, Maricel Popa, a declarat, după decizia Biroului Permanent (BPJ) al filialei de excludere din partid a primarului Mihai Chirica şi a celorlalţi doi apropiaţi ai săi din organizaţia municipală, Gabriel Harabagiu şi Sorin Iacoban, că aceştia au încălcat "de nenumărate ori" statutul formaţiunii.

El a explicat că, în şedinţa de vineri, membrii BPJ au votat ceea ce a recomandat Comisia de Etică: excluderea primarului Mihai Chirica, a viceprimarului Gabriel Harabagiu şi a fostului deputat Sorin Iacoban, acum preşedintele executiv al Organizaţiei Municipale Iaşi a PSD.

"Astăzi s-a votat ceea ce a spus Comisia de Etică, care este independentă de partid, de noi. Am supus la vot în BPJ. A fost o majoritate covârşitoare. 18 pentru excludere, unul împotrivă şi două abţineri din 21 cu drept de vot", a declarat Maricel Popa, care este şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

Totodată, el a subliniat că fiecare membru al formaţiunii are dreptul să îşi exprime opiniile, dar aceasta trebuie făcută într-un cadru statutar, în şedinţele formaţiunii.

"Suntem cel mai mare partid aflat la conducerea ţării. Avem un statut care trebuie respectat. De nenumărate ori cei incriminaţi nu au respectat statutul. Au ieşit în spaţiul public cu diverse declaraţii. Oricine are dreptul, şi suntem un partid democratic, să se exprime pentru a găsi cele mai bune soluţii şi luăm întotdeauna cele mai bune idei, dar aceste opinii trebuie făcute într-un cadru statutar, în cadrul Biroului Politic Judeţean, CEX-ului, nu la orice colţ de stradă sau în crâşme. Expunerile respective, care au fost repetate, au încălcat articolele 31, 32, 84, 85", a arătat Maricel Popa.

Conform declaraţiei acestuia, decizia va fi anunţată în şedinţa de săptămâna viitoare a CEX, urmând ca atunci să fie adoptată o măsură definitivă.

Maricel Popa a mai menţionat că persoanele care au fost excluse vineri din partid au dreptul să se reînscrie în PSD după un an.

Biroul Permanent Judeţean (BPJ) al organizaţiei municipale PSD Iaşi a decis, în şedinţa de vineri, excluderea din partid a primarului Mihai Chirica, precum şi a viceprimarului Gabriel Harabagiu şi a preşedintelui executiv al organizaţiei municipale Iaşi a social-democraţilor, Sorin Iacoban.

Pentru demiterea celor trei au votat 18 din cei 23 de membri prezenţi la şedinţă.

Primarul Mihai Chirica, viceprimarul Gabriel Harabagiu şi preşedintele executiv al Organizaţiei Municipale Iaşi, Sorin Iacoban, au părăsit anterior sala în care se desfăşura şedinţa Biroului Permanent Judeţean a PSD Iaşi.

Primarul Mihai Chirica a susţinut că a luat această decizie după ce preşedintele Comisiei de Etică, Ion Barbu Ciochină, ar fi solicitat însoţitorilor acestora să părăsească sala.

"După ce ne-am expus punctele de vedere, li s-a cerut celor care ne susţin să părăsească sala. Am plecat cu ei. Ni s-a reproşat că am emis comunicate referitoare la susţinerea guvernelor Grindeanu şi Tudose. Am explicat susţinerea pe care am avut-o faţă de acele Guverne. Au fost date trei voturi în comisia de etică. Ar fi fost şapte voturi în final. Nu a fost respectat regulamentul", a spus Mihai Chirica după ieşirea din BPJ.

Întrebat fiind despre intenţia cu care a venit la BPJ, fostul preşedinte al PSD Iaşi, Mihai Chirica a declarat că a vrut să coasă fisura dintre organizaţia municipală şi cea judeţeană.

"Noi am venit azi pentru a coase o fisură între organizaţia municipală şi cea judeţeană", a subliniat primarul Chirica.

În ceea ce priveşte prevederile statutului privind excluderea din partid, Chirica a declarat că "nu putem fi excluşi, pentru că decizia Biroului Judeţean trebuie trimisă la organizaţia municipală, care s-a exprimat deja masiv pentru susţinerea noastră, a celor vizaţi de comisia de etică a PSD Iaşi".

Fost preşedinte al PSD Iaşi şi vicepreşedinte la nivel naţional, Mihai Chirica a reiterat că din cauza disensiunilor PSD riscă să piardă nu doar conducerea municipiului, dar şi susţinerea electoratului din judeţ şi, implicit, alegerile din 2020.

Şedinţa de vineri a BPJ a PSD Iaşi a fost organizată după ce în la începutul săptămânii Comisia de Etică a organizaţiei judeţene a propus excluderea primarului Mihai Chirica, viceprimarului Gabriel Harabagiu şi a preşedintelui executiv al Organizaţiei Municipale a PSD Iaşi, Sorin Iacoban. S-a cerut totodată şi sancţionarea cu avertisment a preşedintelui OM Petru Corneliu Boişteanu şi a lui Gabriel Teodorescu. Măsurile au fost solicitate întrucât cei cinci şi-au arătat susţinerea faţă de guvernele Grindeanu şi Tudose.

Pe de altă parte, la şedinţa de miercuri seara a biroului de conducere al organizaţiei municipale PSD Iaşi s-a votat, cu două abţineri, respingerea propunerii comisiei de etică.

 

AGERPRES

Citeşte mai multe despre:   Mihai Chirica,   mihai chirica exclus din psd

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 






Mai multe titluri din categorie

Băsescu, despre o posibilă urmărire penală a premierului: Preşedintele României nu-l poate revoca

Băsescu, despre o posibilă urmărire penală a premierului: Preşedintele României nu-l poate revoca
Liderul PMP, senatorul Traian Băsescu, a declarat duminică seara că preşedintele Klaus Iohannis nu îl poate revoca din funcţie pe actualul premier în urma unei eventuale urmăriri penale după plângerea făcută...

Bonurile fiscale câştigătoare la extragerea de duminică sunt cele din 15 aprilie, în valoare de 338 lei

Bonurile fiscale câştigătoare la extragerea de duminică sunt cele din 15 aprilie, în valoare de 338 lei
Bonurile fiscale emise în data de 15 aprilie 2018, cu o valoare de 338 lei, au fost desemnate câştigătoare la extragere specială a Loteriei bonurilor fiscale organizată duminică. La această extragere au...

Meleşcanu, despre plângerea penală împotriva premierului: Mi se pare halucinantă

Meleşcanu, despre plângerea penală împotriva premierului: Mi se pare halucinantă
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a catalogat ca fiind "halucinantă" plângerea penală făcută de preşedintele PNL, Ludovic Orban, împotriva premierului Viorica Dăncilă. Întrebat duminică, la...

Prognoza METEO pentru 21, 22 ,23 și 24 mai : Cer noros

Prognoza METEO pentru 21, 22 ,23 și 24 mai : Cer noros
Cerul va fi variabil în majoritatea regiunilor țării, iar vântul va sufla în general moderat. Local, în zonele joase de relief, în special în orele dimineţii, se va semnala ceaţă şi izolat burniţă sau...

Testamentul lui Corneliu Coposu: Politica trebuie să fie, în primul şi în primul rând, o activitate morală

Testamentul lui Corneliu Coposu: Politica trebuie să fie, în primul şi în primul rând, o activitate morală
Preşedintele executiv al Fundaţiei "Corneliu Coposu", Ionuţ Gherasim, consideră că mesajul cel mai important al fostului lider ţărănist îl reprezintă faptul că politica trebuie să fie în primul rând o...

VIDEO - Primarul Salonicului, la un pas de a fi linșat de cetățenii orașului

VIDEO - Primarul Salonicului, la un pas de a fi linșat de cetățenii orașului
Primarul din Salonic, al doilea oraş din Grecia, a fost spitalizat duminică după ce a fost agresat de presupuşi extremişti de dreapta în timpul unei adunări comemorative care a degenerat, transmite...

Meleşcanu spune că într-o lună ar putea fi finalizată analiza privind eventuala mutare a ambasadei din Israel

Meleşcanu spune că într-o lună ar putea fi finalizată analiza privind eventuala mutare a ambasadei din Israel
 Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a anunţat că în maximum o lună ar putea fi finalizată analiza privind eventuala mutare a Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.  Î...

Loto 6/49 din 20 mai 2018. REZULTATE LOTO 20 mai 2018. Numere câştigătoare la Loto 6/49

Loto 6/49 din 20 mai 2018. REZULTATE LOTO 20 mai 2018. Numere câştigătoare la Loto 6/49
LOTO 6/49 20 mai 2018. Loteria Română a organizat noi trageri LOTO duminică 20 mai 2018, fiind extrase numerele câştigătoare la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super...

A murit Hanibal Dumitrașcu

A murit Hanibal Dumitrașcu
Psihologul Hanibal Dumitraşcu a murit duminică, la vârsta de 54 de ani, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală.  Acesta a fost adus joi cu o ambulanţă la spital.  "A murit astăzi, în...

Guvernul australian renunță la planul de a sacrifica aproape 90% din caii sălbatici

Guvernul australian renunță la planul de a sacrifica aproape 90% din caii sălbatici
Un plan controversat ce prevedea sacrificarea a 90% dintre cei 6.000 de cai sălbatici care trăiesc în zonele montane din estul Australiei a fost anulat, informează duminică DPA.  Caii sălbatici, cunoscuţi...

Loto 6/49 din 20 mai 2018. Rezultatele Tragerilor Loto 20 mai 2018. Numerele câștigătoare de duminică, 20 mai 2018

Loto 6/49 din 20 mai 2018. Rezultatele Tragerilor Loto 20 mai 2018. Numerele câștigătoare de duminică, 20 mai 2018
Loto 6/49 din 20 mai 2018. Duminica, 20 mai, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc dupa ce la tragerile loto de joi, 17 mai, Loteria Romana a acordat 22.318...

Prezenţă scăzută la vot în alegerile locale anticipate din Chişinău

Prezenţă scăzută la vot în alegerile locale anticipate din Chişinău
Peste 139.270 de persoane au votat până la ora 15:00 în municipiul Chişinău în cadrul alegerilor anticipate pentru funcţia de primar general al capitalei Republicii Moldova, rata de participare ridicându-se la 21...

Psihologul Hanibal Dumitraşcu a murit. Avea doar 54 de ani

Psihologul Hanibal Dumitraşcu a murit. Avea doar 54 de ani
Psihologul Hanibal Dumitraşcu a murit duminică, la vârsta de 54 de ani, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală. Acesta a fost adus joi cu o ambulanţă la spital. "A murit astăzi, în cursul...

Tăriceanu, despre plângerea penală împotriva premierului: Ar trebui o atitudine edificatoare a preşedintelui

Tăriceanu, despre plângerea penală împotriva premierului: Ar trebui o atitudine edificatoare a preşedintelui
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE, a declarat, referitor la plângerea penală făcută de liberalul Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă, că ar trebui ca şeful...

Un motociclist a fost grav rănit în urma unui accdent petrecut în apropiere de Bucea, județul Cluj

Un motociclist a fost grav rănit în urma unui accdent petrecut în apropiere de Bucea, județul Cluj
Circulaţia pe DN 1, între Cluj şi Oradea, a fost blocată, duminică, timp de aproape două ore, după ce un motociclist de 31 de ani care se deplasa spre Oradea a pierdut controlul şi a intrat în alte două...
Pe 7 iunie, Jurnalul împlineşte 25 de ani. Spune-ţi povestea şi te premiem!
Serviciul de email marketing furnizat de