x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Şova, tras de urechi pentru autostrăzi

Şova, tras de urechi pentru autostrăzi

25 Iun 2018   •   11:51
Şova, tras de urechi pentru autostrăzi

Moţiunea simplă cu titlul „Ministerul Transporturilor sub PSD este Ministerul Anti-Autostrăzi”, iniţiată de USR,  dar contrasemnată de parlamentari PMP şi neafiliaţi, va fi dezbătută astăzi în plenul Camerei Deputaţilor. Iniţiatorii moţiunii simple afirmă că ministrul Lucian Şova „a făcut praf” toate proiectele mari de infrastructură ale României. Ei consideră mandatul lui Şova un şir de declaraţii sfidătoare, de gafe, blocaje şi decizii dezastruoase. „Aţi afirmat recent în şedinţa Comisiei pentru transporturi că atunci . Este o afirmaţie incredibilă. Un ministru al Transporturilor ar trebui să fie un campion al infrastructurii. Un susţinător al autostrăzilor. Dvs., din contră, sunteţi un veritabil ministru Anti-Autostrăzi. Pentru dvs., lipsa autostrăzilor e în regulă pentru că românii rămân cu salarii mici”, se arată în textul moţiunii. Semantarii spun că specialitatea lui Şova sunt „autostrăzile care nu pot fi folosite”. „La coridorul european Sibiu-Nădlac: lipseşte constructorul pentru o zonă critică de 9 km cu tuneluri între Lugoj şi Deva. Nu aţi făcut licitaţia pentru contractarea unui constructor, iar pe lotul 3 învecinat nu aţi semnat modificările necesare pentru a putea avea o descărcare la Holdea riscând astfel să avem 20 km muzeu, o specialitate a dvs., autostrăzile care nu pot fi folosite. Pentru autostrada Nord-Sud din Moldova, A7 Buzău-Bacău-Paşcani, din 2016 de când a fost lansată licitaţia pentru studiile de fezabilitate şi proiectul tehnic încă nu a fost finalizată evaluarea ofertelor”, conchid semnatarii, invitându-l, sarcastici, pe însuşi Şova să semneze moţiunea.ând>

 

Lui Lucian Şova i se impută şi renunţarea la colaborarea cu Banca Mondială pentru autostrada Braşov-Comarnic

×