x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tractoriştii şi cântăreţii de muzică populară vor un loc în Parlament

Tractoriştii şi cântăreţii de muzică populară vor un loc în Parlament

de Robert Kiss    |    04 Noi 2016   •   08:54
Tractoriştii şi cântăreţii de muzică populară vor un loc în Parlament
Sursa foto: SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

Candidaţii care şi-au găsit loc pe listele parlamentare au meserii care mai de care mai diverse. Astfel, la alegerile din 11 decembrie candidează tractorişti, cântăreţi sau ambulanţieri. Cei mai mulţi sunt însă jurişti, economişti sau profesori. De asemenea, pe liste se regăsesc numeroşi analişti politici, jurnalişti sau pensionari.

Pe liste PNL, printre ecnomişti, jurişti şi profesori şi-au găsit locul mai mulţi analişti politici. Printre aceştia se numără şi actualul deputat Verginel Gireadă. Ajuns de pe locul şase, pe locul trei pe listele partidului după o intervenţie de la centru, Gireadă şi-a trecut în dreptul meseriei... ”analist politic”. Asta deşi la bază este mecanic agricol. Tot la PNL, de data aceasta la Buzău, lista deputaţilor este deschisă de Cristinel Romanescu, care este antrenor de tenis, în timp ce la Bihor primul pe lista de la Senat este Cornel Popa, un profesor de fizică. În Capitală, celebrul neurochirurg Leon Dănăilă (83 de ani) va deschide lista liberalilor pentru Senat.

Şi pe lista social-democraţilor găsim candidaţi cu meserii dintre cele mai diverse. De exemplu, pe lista de la Constanţa candidează fostul fotbalist Neculai Tănasă, în prezent vicepreşedinte al Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi. La Covasna, lista la Senat este deschisă de o pensionară, Tănase Elena. O altă meserie de bază printre social-democraţi este cea de primar. Pe listele PSD candidează anul acesta nu mai puţin de 48 de primari din toată ţara, în frunte cu edilul Craiovei, Olguţa Vasilescu, care deschide lista PSD Dolj pentru Camera Deputaţilor.

De la Irina Loghin, la Ionela Prodan

Meserii interesante au şi candidaţii UDMR din judeţul Mehedinţi. Conform listelor depuse de partid, pe acestea se regăsesc Balazs Albert Ştefan - tractorist, Koszta Iolan – Eniko - preot evanghelic şi Ravasz Csaba – ambulanţier. O situaţie inedită la UDMR este candidatura unui primar din judeţul Cluj pe listele partidului din judeţul Mehedinţi. Primarul comunei Mihai Viteazu, Ioan Zeng, nu doar că va candida tocmai pe malul Dunării, dar va ocupa chiar prima poziţie pe lista organizaţiei UDMR Mehedinţi pentru Senat.

De pe liste nu vor lipsi anul acesta nici cântăreţii. Printre aceştia se numără interpreta de muzică populară Ionela Prodan, care candidează la Senat pe listele PSD Covasna, dar şi Margareta Clipa, care va deschide lista ALDE pentru Senat în Botoşani. Fost colaborator al Securităţii, cântăreţul Gheorghe Turda vizează şi el un loc de parlamentar pentru Diaspora din partea Partidului România Unită. Un nou mandat de senator vrea şi Ciprian Rogojan, cunoscut ca “Cici” de la Sistem. De profesie notar, fiica fostului preşedinte al CJ Prahova, Mircea Cosma, candidează şi ea pentru un mandat de deputat pe listele PSD Prahova. Andreea Cosma cântă, ocazional, muzică uşoară, dar asta nu i-a împiedicat pe procurorii DNA să o trimită în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu.

48 de primari din toată ţara candidează la parlamentare pe listele PSD

×