x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Traian Băsescu: Nu pot permite demagogia

Traian Băsescu: Nu pot permite demagogia

de Anca Arambaşa    |    08 Feb 2017   •   13:47
Traian Băsescu: Nu pot permite demagogia
Sursa foto: Picasa

Şedinţa de plen comun a Parlamentului, în care se dezbate şi votează moţiunea de cenzură intitulată "Guvernul Grindeanu - Guvernul sfidării naţionale. Nu legalizaţi furtul în România" și iniţiată de PNL şi USR, a început. Moţiunea urmează să fie dezbătută şi votată astăzi.

Iată discursul fostului președinte, Traian Băsescu:

LIVE TEXT

"Nu pot permite demagogia. Voi vorbi pe documente si voi cita foarte mult. 

Cel mai sensibil lucru al OUG 13 este abuzul in servicu. Eu insumi am avut dezbateri lungi, circa un an, pe aceasta tema. Am contestat multa vreme definitia abuzului in serviciu. 

Fac o propunere legată de acţiunea politică. Oameni buni, avem o OUG a doamnei Prună şi o OUG a dlui Iordache. Vă propun noi, ca şi Parlament, să ne respectăm autoritatea asupra Executivului, vă propun să le respingem pe amândouă şi Parlamentul să-şi asume modificarea şi punerea în aplicare a tuturor deciziilor Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea articolelor din Cod. Avem decizia 343 a UE prin care trebuie să aducem cel puţin zece modificări la articolele din Codul penal şi Codul de procedură penală.

Aflăm din declaraţiile doamnei procuror-şef al DNA - nu-i rostesc numele ca să nu-mi ceară drept la replică - faptul că DNA are în lucru 2.700 de dosare de abuz în serviciu, în afară de ceea ce este deja în instanţă, de cei care sunt deja condamnaţi. Ştiţi ce înseamnă asta? Însumaţi abuzul de putere şi abuzul în serviciu din toate statele Uniunii Europene şi nu ştiu dacă veţi găsi o sută de astfel de dosare în instanţe. Iar îngrijorarea mea este că definiţia articolului 297 din Codul penal poate deveni un mijloc, un instrument de punere sub control a oamenilor politici.

Când ştii că ai un dosar de abuz în serviciu laşi ciocul mic, domnule Dragnea.

Domnule Grindeanu, trebuie să vă hotărâţi ce fel de Executiv sunteţi. Sunteţi un Executiv în care ştim că am vorbit cu primul-ministru şi deciziile reflectă voinţa lui sau sunteţi un Executiv care are la partid un ayatollah care spune ce e bine şi ce e rău?"

Stire in curs de actualizare

×
Subiecte în articol: traian basescu motiune de cenzura