x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Traian Băsescu, despre pensiile speciale: S-a aflat că se schimbă legea și, la un semn, ies toți la pensie

Traian Băsescu, despre pensiile speciale: S-a aflat că se schimbă legea și, la un semn, ies toți la pensie

01 Aug 2017   •   08:02
Traian Băsescu, despre pensiile speciale: S-a aflat că se schimbă legea și, la un semn, ies toți la pensie
Sursa foto: DIANA OROS

Fostul președinte, Traian Băsescu, revine în prim plan cu un atac deosebit de dur la adresa a doi dintre 'dușmanii' lui. Decizia celor de la PSD-ALDE de a tăia din pensiile speciale uriașe e pe placul lui Băsescu. Actualul senator spune însă că aceste pensii sunt atât de mari tot din cauza actualei coaliții.

"E vorba de interesul generalilor care vor să se pensioneze pe actuala lege. Și în SRI, și în SIE se întâmplă acest lucru pentru a beneficia de această lege a pensiilor. S-a aflat că se schimbă legea și, la un semn, ies toți la pensie. Ca să fie clar, legea e un furt. Știu cum gândesc cei care beneficiază de pensii speciale. Noua lege a pensiilor mai curmează din furtul generat tot de PSD și ALDE în 2015", a tunat Băsescu la România TV, la emisiunea lui Victor Ciutacu.

 

Băsescu nu a ratat ocazia de a-i ataca dur pe Dumitru Coarnă, șeful sindicatului polițiștilor și pe Mircea Dogaru, liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate. " Îl văd și pe Cornuț ală de la miliție pe toate posturile. Pe Coarnă. Îl văd peste tot și împroașcă minciună peste tot. Dogaru ăla e un propagandist ordinar. El și Coarnă spun doar minciuni în spațiul public. El cu Ponta și Antonescu se băteau cu pumnul în piept și spuneau că au mărit pensiile militarilor. Pensiile speciale sunt din contribuțiile celorlalți pensionari, nu vin din cer. PSD care a făcut trăznaia în 2015 are obligația să vină să rezolve această problemă. Atunci au venit și au strigat la Cotroceni 'ieși afară, javră ordinară'. Acum ce mai fac?

Furtul se face în felul următor. În general, generalii beneficiază de el. Ei își dau prime foarte mari înainte să iasă la pensie. Nu doar generalii, dar și magistrații. Toți sunt angajați civil pe urmă, sunt oameni cu relații. Zici că sunt monumentele moralității în România, dar nu au nicio jenă să profite de o lege prin care se fură bani", spune Băsescu.

 

În final, fostul președinte a dezvăluit care este pensia sa. "Știți care e pensia mea după contribuție? 2906 lei. Asta e pensia mea după 44 de ani și 6 luni de muncă. Pensie ca a unui sergent major. Dacă nici la pensii nu suntem într-un sistem echitabil, atunci unde să mai fim? La salarizare, cât de cât s-a rezolvat", a mai spus Băsescu.

×
Subiecte în articol: pensii speciale traian basescu