x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Traian Berbeceanu: Sunt în izolare la domiciliu de mai multe zile, sunt bine deși am fost testat pozitiv

Traian Berbeceanu: Sunt în izolare la domiciliu de mai multe zile, sunt bine deși am fost testat pozitiv

30 Noi 2020   •   12:44
Traian Berbeceanu: Sunt în izolare la domiciliu de mai multe zile, sunt bine deși am fost testat pozitiv
Sursa foto: Hepta

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a anunțat, pe contul său de Facebook, că se află în izolare de mai multe zile, după ce a fost confirmat cu COVID-19.

De asemenea, acesta a menționat că nu prezintă simptome.

„Am respectat regulile de distanțare fizică, am purtat mereu mască de protecție și totuși m-am contaminat. Însă, sunt absolut sigur, faptul că m-am protejat m-a ajutat ca încărcătura virală să fie mică și să fac o formă ușoară a bolii.”, a scris acesta.

Berbeceanu mai precizează că testarea a fost făcută la cerere, după ce mai multe persoane din Prefectură au fost confirmate pozitiv.

„Îmi desfășor activitățile de la domiciliu, sunt în contact permanent cu cei trei subprefecți, sunt conectat la toate activitățile iar Instituția Prefectului Municipiului București funcționează în parametri normali. Mulțumesc colegilor pentru dedicare și implicare, în curând mă voi alătura echipei! Purtați mască, respectați normele aflate în vigoare și vom trece peste aceste clipe dificile! Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc să fiți sănătoși!”, a mai scris prefectul Capitalei.

 

×
Subiecte în articol: Covid-19 Traian Berbeceanu