x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tudose: Situația poate e un pic ca în Guvernul Grindeanu, numai că mai multă lume mi-a cerut să nu plec

Tudose: Situația poate e un pic ca în Guvernul Grindeanu, numai că mai multă lume mi-a cerut să nu plec

10 Oct 2017   •   08:22
Tudose: Situația poate e un pic ca în Guvernul Grindeanu, numai că mai multă lume mi-a cerut să nu plec

Premierul Mihai Tudose a afirmat, luni, că situația din prezent de la nivelul Executivului "poate e un pic" asemănătoare cu cea a Guvernului Grindeanu, precizând însă că mulți colegi din PSD i-au cerut să nu plece de la conducerea Executivului.

"În cursul după-amiezii și serii am avut biroul plin de colegi, de președinți de organizație, care au venit să-mi ceară să nu plec. Situația poate e un pic (...) ca acum 100 de zile, primele 100 de zile din Guvernul Grindeanu, numai că e un pic pe dos. Atunci, mai multă lume îi cerea să plece. Mie mi-au cerut să nu plec, să nu cumva să plec", a declarat Tudose, fiind întrebat la Realitatea TV dacă nu îi este teamă de o eventuală reacție a colegilor din PSD asemănătoare cu aceea pe care au avut-o în cazul lui Sorin Grindeanu.

Totodată, chestionat când a vorbit ultima dată cu președintele PSD, Liviu Dragnea, șeful Guvernului a răspuns: "Față în față nu mai știu când. Personal, cred că joi pe telefonul meu și am mai avut o discuție duminică după-amiază, dar pe telefonul unui coleg".

De asemenea, fiind întrebat ce s-a întâmplat în relația sa cu președintele PSD, Tudose a răspuns: "Aș spune că unele lucruri au derapat. Încercăm mâine să găsim o soluție. Dacă nu găsim soluția, va trebui să luăm niște măsuri".

Totodată, șeful Guvernului a reiterat faptul că va cere plecarea din Guvern a cinci membri ai cabinetului său. În acest context, întrebat dacă va cere plecarea din Executiv a miniștrilor Sevil Shhaideh, Rovana Plumb și Viorel Ilie, prim-ministrul a precizat: "Ați înțeles bine (...) Mai am încă doi colegi pe care îi voi ruga să părăsească Guvernul, (...) din cauza lipsei de performanță".

El a mai spus că are și anumite nemulțumiri referitoare la implicarea partidului în cazul anumitor decizii guvernamentale.

"Mici amănunte, cu ghilimele sau fără, (...) despre nivelul de implicare al partidului în anumite decizii guvernamentale, modul în care se face, le vom discuta mâine (...) și vom trage concluziile. Dacă lucrurile pot funcționa altfel, vor funcționa altfel, dacă nu, e clar că cineva trebuie să plece acasă", a spus Tudose.

De asemenea, întrebat dacă este pregătit să plece de la conducerea Guvernului, în cazul în care PSD nu acceptă remanierea celor cinci miniștri, Tudose a răspuns: "Nu pot să-mi asum să merg în continuare cu ceva ce eu spun că nu merge".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: mihai tudose