x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Victor Ponta: Camera Deputaţilor trebuie neapărat, de azi, să aibă o altă conducere

Victor Ponta: Camera Deputaţilor trebuie neapărat, de azi, să aibă o altă conducere

25 Iun 2018   •   15:56
Victor Ponta: Camera Deputaţilor trebuie neapărat, de azi, să aibă o altă conducere

Deputatul Victor Ponta a declarat luni că parlamentarii Pro România susţin ideea că PSD trebuie să numească un nou preşedinte la Camera Deputaţilor în locul lui Liviu Dragnea. 

"Camera Deputaţilor trebuie neapărat, de azi (luni - n.r.), să aibă o altă conducere, tot de la PSD. PSD este grupul cel mai mare, unul din vicepreşedinţi, unul din deputaţi, e problema lor, dar trebuie să îşi numească un alt preşedinte al Camerei Deputaţilor. Aici nu mai vorbim de acuzaţii, procurorii pot să facă acuzaţii, aici vorbim de decizii ale judecătorilor care au consemnat, chiar de două ori, condamnarea celui care este preşedintele Camerei Deputaţilor şi vreau să vă rog să vă imaginaţi două lucruri, amândouă posibile. Dacă nu se modifică prin ordonanţă codul, se judecă în recurs procesul domnului Dragnea, ce facem? Aşteptăm să vină mascaţii să îl ia pe preşedintele Camerei din birou? Eu cred că aceasta e o pată nu pe obrazul domnului Dragnea, ci a Camerei Deputaţilor, Parlamentului. Nu ne va şterge nimeni această pată. Să vină executorul de la Înalta Curte să îl ducă pe domnul Dragnea să execute pedeapsa", a spus Ponta, într-o conferinţă de presă, la Palatul Parlamentului. 

El a adăugat că o discuţie serioasă, nepolitizată, tehnică, despre schimbarea Codului penal şi a Codului de procedură penală nu poate avea loc în Camera Deputaţilor în condiţiile în care preşedintele forului parlamentar este direct vizat de aceste schimbări. 

"De astăzi şi noi, deputaţii de la Pro România, susţinem ideea ca PSD să îşi numească un alt reprezentant în fruntea Camerei Deputaţilor, ca să putem să discutăm de sesiune ordinară, extraordinară, cum vor ei, nişte modificări de bun simţ, normale, legale, constituţionale la nişte legi care trebuie schimbate", a afirmat Victor Ponta. AGERPRES

d-space"> 

×
Subiecte în articol: Victor Ponta