x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Victor Ponta: Cât mai multă iubire cu doamna Gorghiu ne ajută

Victor Ponta: Cât mai multă iubire cu doamna Gorghiu ne ajută

03 Sep 2015   •   14:42
Victor Ponta: Cât mai multă iubire cu doamna Gorghiu ne ajută
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Premierul Victor Ponta a apreciat ca fiind "foarte bine" că preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, colaborează cu Opoziţia, referindu-se la declaraţiile acestuia referitoare la co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu.

"Mă bucur. E foarte bine ce face domnul Dragnea, îl sprijin şi cred că e spre binele tuturor în acest sens. Cât mai multă iubire cu doamna Gorghiu ne ajută. Altfel, nu ştiu, că de trei zile nu mai mi-a cerut demisia şi nu ştiam ce a păţit. Cred că a convins-o Liviu", a spus Ponta joi, la Parlament, întrebat dacă îl deranjează că Liviu Dragnea colaborează bine cu Opoziţia.

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a anunţat joi că a avut o discuţie cu copreşedintele PNL Alina Gorghiu în care au convenit ca săptămâna viitoare să constituie un grup de lucru care să prezinte un set de măsuri prin care Parlamentul să funcţioneze mai bine şi imaginea instituţiei să fie îmbunătăţită.

×