x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Video. Orban, prezent la începerea lucrărilor la conducta submarină din proiectul de dezvoltare gaze naturale Midia - MGD

Video. Orban, prezent la începerea lucrărilor la conducta submarină din proiectul de dezvoltare gaze naturale Midia - MGD

17 Sep 2020   •   11:23
Video. Orban, prezent la începerea lucrărilor la conducta submarină din proiectul de dezvoltare gaze naturale Midia - MGD

Premierul Ludovic Orban este prezent, joi, în comuna Corbu, județul Constanța, la începerea lucrărilor la conducta submarină din cadrul proiectului de dezvoltare gaze naturale Midia – MGD, dezvoltat de compania Black Sea Oil and Gas, parte a grupului Carlyle Energy.

„Sunt onorat să fiu prezent astăzi la un moment simbolic într-un proiect fundamental pentru dezvoltarea economică a României. Momentul simbolic reprezintă, practic, intrarea conductei înspre mare, de pe uscat înspre mare. Sigur că nu intră direct în apă, intră prin subtraversare, pe sub plajă. Practic, este un moment simbolic care arată voinţa clară de a finaliza un proiect extrem de important pentru România, şi anume, începerea exploatării primului zăcământ de gaz natural aflat off-shore. (...) Aici, pe lângă cele 100 de milioane investiţi până acum, valoarea acestui proiect este de 400 milioane de dolari, un proiect cu o mare valoare şi un proiect de o mare complexitate care până la urmă trebuie să realizeze un lucru simplu: să ducă gazul aflat din zăcământul aflat off-shore în reţeaua de gaz natural a României, astfel încât gazul să poată să ajungă în infrastructura de transport şi distribuţie a gazelor naturale", a afirmat Orban.

De asemenea, șeful Executivului a mai menționat că proiectul este „o ilustrare foarte concretă a parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite ale Americii”.

„În acest proiect sunt implicate două companii, Black Sea Oil and Gas, care lucrează în parteneriat cu Grupul de Servicii Petroliere, o ilustrare foarte concretă a parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii. Black Sea Oil and Gas, care este deţinut de grupul Carlyle, care are licenţa de operare şi exploatare a zăcământului, în parteneriat cu o companie, Grupul de Servicii Petroliere, 100% românească, o companie care s-a dezvoltat spectaculos în ultimii 15 ani şi care a realizat proiecte în foarte multe zone ale lumii, proiecte complexe, proiecte extrem de importante şi realizate în cele mai bune condiţii", a mai afirmat Ludovic Orban.  

„Ca Guvern, încurajăm dezvoltarea şi celorlalte proiecte pentru că, din punctul nostru de vedere, trebuie valorificate toate resursele într-un mod care să genereze un potenţial de dezvoltare economică şi, până la urmă, să ducă la creşterea calităţii vieţii în România, la creşterea calităţii serviciilor. Să nu uităm că guvernul pe care îl conduc a mobilizat un miliard de euro pentru proiectul de înfiinţare de distribuţii de gaz natural în localităţile în care nu există astfel de distribuţii de gaz natural, astfel încât gazul românesc să ajungă în casele românilor şi, de asemenea, susţinem toate investiţiile prin care poate fi valorificat gazul natural astfel încât să genereze valoare adăugată, locuri de muncă bine plătite şi produse de calitate şi competitive", a afirmat Orban.

×
Subiecte în articol: ludovic orban gaze naturale midia - mgd