x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ziua Z: Jocurile de culise au continuat și pe scenă

Ziua Z: Jocurile de culise au continuat și pe scenă

de Marius Gîrlașiu    |    Sînziana Duţă    |    22 Iun 2017   •   10:35
Ziua Z: Jocurile de culise au continuat și pe scenă
Sursa foto: Victor Stroe

Ziua de ieri a produs agitaţie mare în Parlament, atmosfera la votul şi dezbaterea moţiunii de cenzură fiind una de-a dreptul agitată. Scenariul răfuielii interne din PSD a arătat încă o dată prăpastia uriaşă dintre politicieni şi muritorii de rând care-i votează.

Casa Poporului ar face bine să-şi schimbe numele după „tragedia” care s-a desfăşurat ieri sub cupola Parlamentului. Lupta dintre taberele pesediste a produs scene desprinse parcă din filmele cu gangsteri de la Hollywood, la votul şi dezbaterea moţiunii. Dincolo de zâmbetele forţate afişate de ochii lumii, deasupra pesediş- tilor a plutit, ca o molimă roşie, teama de trădare şi perspectiva sumbră a ghilotinei politice.

Ponta: USR să ne păzească

Ziua de ieri a început cu liberalii lui Orban afișând pancarte cu mesajele „Rușine PSD” și „Dragnea = Grindeanu”, după modelul brevetat în Opoziţie de userişti. Protestul PNL s-a desfăşurat în paralel cu ulimele tentative ale lui Liviu Dragnea de a-l convinge pe Sorin Grindeanu să depună armele. Premierul a rămas însă pe poziţii şi totul s-a tranşat la votul cu bile, supravegheat atent de Mihai Fifor şi Claudiu Manda şi, din când în când, de însuşi Liviu Dragnea. Opoziţia a avut şi ea paznici la vot, de teamă ca taberele pesediste să nu fraudeze moţiunea. Deputatul USR Iulian Bulai a statnonstop lângă chestorii Parlamentului, transmiţând live pe Facebook procesul de votare. În faţa urnelor s-au îngrămădit, claie peste grămadă, liberali sau userişti cu „suspiciuni rezonabile” şi pesedişti înspăimântaţi de duhul trădării. De altfel, înainte de şedinţă, Victor Ponta a dat drumul la şicane, în stilu-i caracteristic. „Rog USR-ul să vegheze să nu fure PSD-ul voturile”, le-a spus fostul premier celor pe care-i consideră „trimișii lui Soros” în România.

„5 premieri şi 50 de miniştri”

Dragnea şi Grindeanu şi-au aruncat cuvinte grele înainte de votul desfăşurat cu bilele la vedere la ordinul şefilor PSD-ALDE. Grindeanu a povestit că prima dată a refuzat propunerea de a fi premier, însă a acceptat ulterior, la rugăminţile partidului, „pentru că Liviu Dragnea mi-a promis că este prietenul meu şi că facem un guvern din miniştri competenţi”. Premierul şi-a cerut apoi scuze că România „trece prin asta” şi i-a îndemnat pe senatorii şi deputaţii PSD să nu le fie frică de prigoana conducerii partidului. „Ce credeţi că se poate întâmpla dacă veţi vota împotriva moţiunii de cenzură? O să vă dea pe toţi afară din partid?”, a întrebat Grindeanu. 

„Dacă există încredere, păi de ce nu aveţi încredere de vot secret? Ia să faceţi vot secret dacă există o aşa mare încredere”, a continuat acesta pe un ton sarcastic.

Lupta cu „agenturili secrete”

A urmat răspunsul lui Liviu Dragnea, întâmpinat cu pancarte şi huiduieli de liberali. Şeful PSD a spus că Guvernul „nu a mers rău, a mers binişor, dar nu este de ajuns” şi s-a concentrat pe lupta cu Sistemul şi forţele oculte. „Cei care vor să confişte rezultatele alegerilor spun că sunt prea autoritar. Sunt autoritar pentru că am spus să separăm politica de servicii? De ce sunt autoritar, pentru că am vrut să redăm independenţa Justiţiei? Ieri, un coleg de-al nostru (Darius Vâlcov – n.r.) a fost luat cu mascaţii de acasă. Asta e calea pe care trebuie să mergem în continuare, la nesfârşit? Şi această ţară să rămână captivă unor forţe care nu participă în alegeri?”, a spus Liviu Dragnea. Ulterior, şeful PSD a vorbit despre o întâlnire de taină între Grindeanu şi „trădători”, organizată zilele trecute la Vila Lac 1: „La toate întâlnirile nocturne despre ce s-a discutat? Că suntem curioşi. Despre funcţii, despre dregătorii, despre ministere şi despre câteva afaceri, poate. S-au promis lucruri irealizabile”, a acuzat şeful PSD. „Să ştiţi că sunteţi în sală vreo cinci premieri şi 50 de miniştri”, a fost replica ironică a premierului, cu trimitere la ofertele făcute de Dragnea în ultimele zile pentru a-şi asigura voturile pentru moțiune. Grindeanu a identificat apoi şi omul care l-a turnat la şeful cel mare: „Domnul Şimon are o gură foarte mare pentru că i s-a propus un post de ministru”. Cel mai probabil, „domnul Şimon” este Gheorghe Şimon, deputat PSD de Maramureş. Grindeanu a recunoscut mai târziu că s-a întâlnit „cu Ponta, Nicu Bănicioiu, parlamentari de Timiş şi alţii, au fost mai mulţi” la Vila Lac 1.

Băse n-a avut chef de glume

La rândul său, Raluca Turcan a vorbit despre „o reglare de conturi în stil mafiot” şi a avertizat că „piromanii de la PSD” distrug tot ce a construit preşedintele Klaus Iohannis după întâlnirile cu Donald Trump și Angela Merkel. Discursul fostei şefe PNL a fost boicotat de pesedişti, mulţi dintre ei părăsind sala. Traian Băsescu, în schimb, n-a prea avut chef de povești. „Înainte să pornim cronometrul, Liviule, ceva minute în plus? N-aş face decât o singură observaţie: PSD împreună cu ALDE sunt inapţi pentru guvernare. Indiferent care va fi rezultatul votului, drumul pe care trebuie să-l luaţi este în Opoziţie”, a sunat profeţia lui Băsescu. C.P. Tăriceanu a condus şedinţa de plen.

Vă rog să vă gândiți foarte bine de ce ne aflăm azi cu toții aici, cu toată România şi Europa uitându-se la noi. Ce luptă a avut Dragnea cu Sistemul în aceste luni, în afară de celebra OUG13? A jucat cineva de aici tenis cu ei? A mângâiat cineva ghipsul Sistemului ca să scape de dosare? Sorin Grindeanu

Cine au fost „trădătorii”

15 dintre cei 17 deputați ai minorităților (altele decât cea maghiară) au votat ieri moțiunea de cenzură. Au absenat doar Ovidiu Gant (FDGR) si Victoria Longher (polonezi). Liderul de grup, Varujan Pambuccian, anunțase înainte de vot că parlamentarii minorităților vor vota „cum cred de cuviință”. Din tabăra ALDE, deputatul Remus Borza a votat împotriva moțiunii și va fi exclus din partid. Printre pesediştii care nu au votat se numără Nicolae Bănicioiu, Ion Mocioalcă, Cătălin Rădulescu, Adelina Coste, Adrian Pau, Bianca Gavriliță. Întrebat ce se va întâmpla cu „trădătorii”, Dragnea a spus că situația lor va fi tranşată în filialele din care provin, asigurând că va fi „o discuție foarte interesantă”. Miniştrii care sunt şi parlamentari au votat ieri împotriva propriului Guvern. Printre ei, Olguța Vasilescu, Carmen Dan, Rovana Plumb, Teodor Meleşcanu.

 

×
Subiecte în articol: psd parlament guvern vot minoritati