x close

0800.390.678 - prima linie telefonică gratuită pentru prevenţie şi suport în prematuritate

0
07 Mar 2016 - 17:42
0800.390.678 - prima linie telefonică gratuită pentru prevenţie şi suport în prematuritate
Prima linie telefonică gratuită din România adresată familiilor cu prematuri, dar şi celor în care femeia are o sarcină cu risc de naştere prematură va fi lansată, marţi, de 8 Martie, de către Asociaţia Unu şi Unu.

Săptămânal, de luni până vineri, părinţii vor putea suna la numărul 0800.390.678 pentru a discuta cu un doctor ginecolog, doctor neonatolog, jurist, psiholog sau părinte, a informat asociaţia, printr-un comunicat transmis AGERPRES.

"Am ales cu grijă această dată şi ne pregătim de mult să anunţăm lansarea acestui proiect dedicat femeilor şi mamelor în special. "Alo, Prematuritate" este primul call center multidisciplinar din Europa care vine ca un sprijin, dar şi ca o sursă credibilă de informare, consiliere şi suport moral pentru femeile însărcinate aflate la risc de naştere prematură, dar şi pentru părinţii care traversează această perioadă sau doresc să îşi monitorizeze bebeluşul corect după externare", a precizat vicepreşedintele Asociaţiei Unu şi Unu, Diana Gămulescu, citată în comunicat.

Luni, marţi şi vineri, linia telefonică poate fi apelată între orele 13,00 - 17,00, iar miercuri şi joi, între orele 15,00 - 19,00. Programul poate fi consultat şi pe www.unusiunu.com/ sau pe www.facebook.com/asociatia.unusiunu.

Asociaţia Unu şi Unu este o asociaţie de părinţi care apără drepturile copiilor din sarcini multiple, prematuri şi bebeluşi spitalizaţi şi ale familiilor acestora, oferind suport pe perioada spitalizării şi după externare. Asociaţia Unu şi Unu este membră a EFCNI (European Foundation for the Care of Newborn Infants), organizaţie care adună reprezentanţi din peste 50 de ţări.

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 




Afisari: 970

Beat, la volanul unui de Audi A 6, a călcat un agent când încerca să fugă de poliţişti

Beat, la volanul unui de Audi A 6, a călcat un agent când încerca să fugă de poliţişti
Un posesor de Audi A6 care conducea sub influenţa băutuirilor alcoolice a crezut că este invincibil. Şoferul iresponsabil a fost oprit de poliţişti, vineri seară, pentru un control de rutină în localitat...

Mihai Chirica rămâne în PSD, fără funcţii

Mihai Chirica rămâne în PSD, fără funcţii
Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, rămâne în PSD, dar fără funcţiile politice, a decis miercuri Comitetul Executiv Naţional al partidului. Sursa:...

Violuri din plăcere și la comandă comise de SI

Violuri din plăcere și la comandă comise de SI
Capturat de forțele kurde, un jihadist din organizația teroristă Stat Islamic a mărturisit fără urmă de remușcare că a violat peste 200 de femei. El a declarat că emirii pentru care a luptat și comandanții...

Adrian Ursu: Trebuie schimbat folclorul. Iohannis ”șase case” nu mai există

Adrian Ursu: Trebuie schimbat folclorul. Iohannis ”șase case” nu mai există
Adrian Ursu a comentat decizia magistraților, care au respins contestația în anulare formulată de familia Iohannis, privind una dintre casele din Sibiu. Astfel, după pierderea în justiție al unuia dintre...

VIDEO VIRAL - Un bărbat a fost acuzat că fura haine cu lanseta. Ce au descoperit poliţiştii

VIDEO VIRAL - Un bărbat a fost acuzat că fura haine cu lanseta. Ce au descoperit poliţiştii
Video Dupa ce in mediul online a devenit viral clipul în care un barbat "pescuieste" hainele de pe sarma unui vecin, Politia Braila s-a autosezit si a cercetat cazul. Potrivit purtatorului de cuvant al...

Camelia Bogdan, audiată la Parchetul General în cazul înregistrărilor difuzate de Sebastian Ghiţă

Camelia Bogdan, audiată la Parchetul General în cazul înregistrărilor difuzate de Sebastian Ghiţă
Judecătoarea Camelia Bogdan s-a prezentat miercuri la Parchetul General, pentru a fi audiată, în calitate de martor, în dosarul în care se fac cercetări în urma înregistrărilor...

Răsturnare de situaţie în cazul morţii soţiei şi tatălui primarului din comuna Butea, judeţul Iaşi! "Am fost amenintat, iau in calcul orice ipoteza"

Răsturnare de situaţie în cazul morţii soţiei şi tatălui primarului din comuna Butea, judeţul Iaşi! "Am fost amenintat, iau in calcul orice ipoteza"
Primarul comunei Butea, Anton Anti, este la primul mandat, dar pana sa ajunga aici a primit multe piedici si amenintari, desi considera ca trecut peste ele. Pana zilele trecute, cand sotia si tatal lui au murit subit si...

Circul Globus din Bucureşti va fi condus de Bogdan Stanoevici şi Sanda Ladoşi

Circul Globus din Bucureşti va fi condus de Bogdan Stanoevici şi Sanda Ladoşi
Bogdan Stanoevici a fost numit director general interimar al Circului Globus din Bucureşti, iar Sanda Ladoşi va ocupa poziţia de director adjunct interimar, responsabil cu domeniul artistic, în baza unei...

Cine este Tudorel Toader, viitorul ministru al Justiţiei în cadrul CExN

Cine este Tudorel Toader, viitorul ministru al Justiţiei în cadrul CExN
La 22 februarie 2017, Tudorel Toader a fost validat în cadrul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD pentru funcţia de ministru al Justiţiei, au declarat pentru AGERPRES surse politice. Funcţia de...

Lovitură pentru familia Iohannis. Preşedintele a pierdut una din cele 6 case

Lovitură pentru familia Iohannis. Preşedintele a pierdut una din cele 6 case
Tribunalul Piteşti s-a pronunţat în cazul uneia din casele pe care familia Iohannis le-a cumpărat în Sibiu astfel că preşedintel a pierdut procesul, hotărârea fiind definitivă. Imobilul...

Prima moschee ridicată la Atena în ultima sută de ani, inaugurată în aprilie

Prima moschee ridicată la Atena în ultima sută de ani, inaugurată în aprilie
Construcția unei moschei, prima după o sută de ani, se apropie de finalizare la Atena. Agentia ANADOLU precizează că structura metalică este gata, fiind posibilă încheierea lucrării în luna aprilie 20...

Cod GALBEN de inundaţii în şase bazine hidrografice din nord-vestul ţării

Cod GALBEN de inundaţii în şase bazine hidrografice din nord-vestul ţării
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă în şase bazine hidrografice, începând din această seară şi...

Franţa: Garda de corp şi şefa de cabinet ai lui Marine Le Pen, reţinuţi pentru 48 de ore

Franţa: Garda de corp şi şefa de cabinet ai lui Marine Le Pen, reţinuţi pentru 48 de ore
Garda de corp şi şefa de cabinet ai candidatei Frontului Naţional (FN, extrema dreaptă) la alegerile prezidenţiale din Franţa, Marine Le Pen, au fost plasaţi miercuri în detenţie provizorie în...

Elevii de clasa a V-a vor primi manuale şi pe stick-uri de memorie. Problema este că nu toţi au calculatoare

Elevii de clasa a V-a vor primi manuale şi pe stick-uri de memorie. Problema este că nu toţi au calculatoare
Secretarul de stat, Liviu Pop a declarat, miercuri, că elevii de clasa a V-a vor primi, în septembrie, atât manuale tipărite cât și în format digital, pe stick. În Comisia de manuale a Mi...

Victor Ponta: Guvernul Grindeanu are "4 piloţi"

Victor Ponta: Guvernul Grindeanu are "4 piloţi"
Guvernul Grindeanu are "4 piloţi", unul dintre aceştia fiind preşedintele PSD, Liviu Dragnea, consideră fostul premier Victor Ponta, deputat social-democrat. Ponta menţionează că a făcut parte din ...