x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social 500 de lei pentru biciclete

500 de lei pentru biciclete

24 Iul 2017   •   14:20
500 de lei pentru biciclete
Sursa foto: DIANA OROS

Voucherele în valoare de 500 de lei care servesc la cumpărarea unei biciclete vor fi acordate bucureştenilor în ordinea înscrierii, după principiul „primul venit primul servit”, anunţă Primăria Capitalei. 5.000 de astfel de vouchere sunt puse la dispoziţia cetă­ţenilor cu domiciliul în Bucureşti.

În baza voucherelor, bucu­reştenii cu vârsta de peste 18 ani pot cumpăra o bicicletă clasică, o bicicletă electrică, trotinete sau dispozitive de tip Segway/Ninebot. Potrivit regulamentului întocmit de Primăria Capitalei, acestea pot fi achizi­ţionate de la maga­zinele partenere ale programului, care trebuie să aibă sediul în Bucureşti. În cazul în care bicicleta costă mai mult de 500 de lei, cumpărătorul acoperă diferenţa. În cazul în care produsul costă sub 500 de lei, în baza voucherului pot fi achiziţionate produse complementare – căşti, lanţuri de bicicletă etc. Bucureştenii se pot înscrie pentru obţinerea unui voucher până la data de 10 august. La rândul lor, magazinele care comercializează biciclete se pot înscrie ca partenere în program până la sfârşitul lunii iulie. Comercianţii vor putea deconta voucherele la Primăria Capitalei, în termen de 30 de zile de la data vânzării. Voucherele nu pot fi cumulate, iar produsele achiziţionate nu pot fi la mâna a doua, conform regu­lamentului. O singură persoană nu poate obţine decât un singur voucher.

Doritorii se pot înscrie pe lista de primire a voucherelor completând un formular disponibil pe site-ul Primăriei Capitalei şi trimiţând datele pe adresa biciclişti@pmb.ro, alături de o copie după buletin

Campania „Biciclişti în Bucureşti” are ca scop promovarea transportului nepoluant

×