x close

A avut loc extragerea bonurilor fiscale pentru luna mai 2017

0
18 Iun 2017 - 16:50
A avut loc extragerea bonurilor fiscale pentru luna mai 2017

Bonurile fiscale emise în data de 30 mai 2017, cu o valoare de 59 de lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică. 

La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 şi 31 mai 2017, iar fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. 

Potrivit unui comunicat al MFP, selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Duminică este organizată prima etapă, care va consta din extragerea bilelor care vor determina ziua emiterii şi valoarea bonurilor câştigătoare. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câştigătoare. 

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. "Loteria Română" (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile. 

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF. 

În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1 milion de lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare. Dacă în urma centralizării se constată depăşirea numărului maxim de 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câştigători. 

În cazul realizării celei de-a doua etape de selecţie, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Numărul extras în cadrul acestei trageri va fi primul câştigător. Pentru desemnarea celui de-al doilea, se aplica crescător la primul număr extras un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câştigător. Pentru aflarea celorlalţi câştigători, pasul se adună succesiv la numărul desemnat anterior ca fiind câştigător. Dacă se depăşeşte numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă, următorul număr câştigător este dat de diferenţa dintre suma determinată prin aplicarea pasului la baza de referinţă şi numărul unic maxim atribuit. Se continuă aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de lege, respectiv 100. În procesul de aplicare a pasului, numerele câştigătoare sunt eliminate din listă. AGERPRES


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 




O aeronavă TAROM cu destinaţia Salonic s-a întors pe Otopeni la 10 minute de la decolare

O aeronavă TAROM cu destinaţia Salonic s-a întors pe Otopeni la 10 minute de la decolare
Aeronava TAROM ROT 275 - YLATF cu destinaţia Salonic s-a întors, marţi, pe Aeroportul Otopeni, la 10 minute de la decolare în urma sesizării unor informaţii neconforme cu indicatorii tehnici optimi, informează...

Bucurie mare pentru elevi! Încă o zi liberă în iunie, după Ziua Copilului

Bucurie mare pentru elevi! Încă o zi liberă în iunie, după Ziua Copilului
Elevi din Capitală vor beneficia de încă o zi liberă, după vacanțele de Rusalii și de 1 Iunie (Ziua Copilului). Este vorba de ziua de 5 Iunie, când se serbează Ziua Învățătorului. 5 iunie 2018 -...

Vești excelente pentru elevi şi bugetari! Urmează o nouă minivacanță de Rusalii

Vești excelente pentru elevi şi bugetari! Urmează o nouă minivacanță de Rusalii
Anul acesta, Rusaliile pică luni, 28 mai, iar potrivit legii, este zi liberă. Astfel, bugetarii și elevii se vor putea bucura de o minivacanță , de trei zile, dacă punem la socoteală şi zilele de...

Sediul central al Partidului România Mare a fost călcat de hoți

Sediul central al Partidului România Mare a fost călcat de hoți
Sediul central al Partidului România Mare a fost spart, hoţii sustrăgând mai multe bunuri, precum şi documente privind activitatea PRM, informează marţi un comunicat de presă al formaţiunii politice.  Î...

APMGR avertizează: Noi medicamente esenţiale urmează să dispară de pe piaţă

APMGR avertizează: Noi medicamente esenţiale urmează să dispară de pe piaţă
Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice (APMGR) atrage atenţia că mii de medicamente ieftine riscă să fie scoase din producţie sau delistate în perioada imediat următoare, printre ele aflându-se...

Zeci de persoane au fost evacuate în urma unui incendiu la un restaurant din Buzău

Zeci de persoane au fost evacuate în urma unui incendiu la un restaurant din Buzău
Zeci de persoane au fost evacuate marţi după izbucnirea unui incendiu la coşul de fum al unui restaurant aflat în incinta unui centru comecial din municipiul Buzău.  "Pompierii din cadrul ISU Buzău au...

Patru răniţi într-un accident rutier pe DE 581

Patru răniţi într-un accident rutier pe DE 581
Două femei şi doi bărbaţi din judeţul Galaţi au fost răniţi în urma unui accident rutier petrecut pe DE 581, la ieşirea de pe podul de la Cosmeşti, se arată într-un comunicat transmis marţi de...

Liberalii au votat pentru susţinerea demersului preşedintelui PNL privind plângerea penală împotriva premierului

Liberalii au votat pentru susţinerea demersului preşedintelui PNL privind plângerea penală împotriva premierului
Liberalii susţin demersul preşedintelui PNL, Ludovic Orban, privind plângerea penală depusă împotriva premierului Viorica Dăncilă.  Potrivit unor surse liberale, decizia de susţinere a demersului...

Fostul principe Nicolae, implicat într-un accident rutier

Fostul principe Nicolae, implicat într-un accident rutier
Nepotul Regelui Mihai a fost implicat într-un accident rutier care a avut loc în nordul Bucureștiului, informează surse din poliție. Nicolae Medforth-Mills, nepotul fostului rege Mihai, a fost implicat marţi...

Stănescu: Ar trebui să fie opţiunea fiecăruia dintre noi dacă ne înscriem în pilonul II de pensii sau nu

Stănescu: Ar trebui să fie opţiunea fiecăruia dintre noi dacă ne înscriem în pilonul II de pensii sau nu
Vicepremierul Paul Stănescu a afirmat marţi că pilonul II de pensii nu se desfiinţează, precizând însă că ar trebui să fie opţiunea fiecărui om dacă se înscrie în acest pilon sau nu.  "Nimeni nu...

Patru autoturisme implicate într-un accident rutier pe DE79, în localitatea Podari

Patru autoturisme implicate într-un accident rutier pe DE79, în localitatea Podari
Patru autoturisme au fost implicate, marţi, într-un accident rutier pe DE 79, în localitatea Podari, după ce o maşină condusă de un bărbat de 39 ani, care circula dinspre Craiova spre Podari, în timp ce efectua...

Daniel Constantin, la DNA

Daniel Constantin, la DNA
Deputatul Daniel Constantin s-a prezentat, marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, el susţinând că a fost citat în calitate de martor într-un dosar.  "Am fost citat telefonic, ieri, să mă prezint...

Dosarul Revoluţiei - PÎCCJ a dispus extinderea şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Ion Iliescu

Dosarul Revoluţiei - PÎCCJ a dispus extinderea şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Ion Iliescu
Procurorii militari din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, în cazul dosarului ''Revoluţiei'', extinderea şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de...

UK închide ochii la „banii murdari” ai Rusiei

UK închide ochii la „banii murdari” ai Rusiei
Ascunși în active din Marea Britanie, „banii murdari” ai Rusiei pun în pericol securitatea națională a Regatului Unit și subminează strategia executivului de la Londra de a contracara politica agresivă a...

Aterizare de urgență pe Otopeni din cauza unui pasager care a decedat

Aterizare de urgență pe Otopeni din cauza unui pasager care a decedat
O aeronavă operată de Turkish Airlines, care circula pe ruta Hanovra - Istanbul, a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, luni, la ora 23:31, din cauza unui pasager cu probleme cardiace, au...
Pe 7 iunie, Jurnalul împlineşte 25 de ani. Spune-ţi povestea şi te premiem!
Serviciul de email marketing furnizat de