x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social ANM: Valul de căldură din aceste zile va persista și în week-end

ANM: Valul de căldură din aceste zile va persista și în week-end

02 Aug 2017   •   20:31
ANM: Valul de căldură din aceste zile va persista și în week-end

Valul de căldură din aceste zile va persista atât în week-end-ul care urmează, mai ales în regiunile vestice, cât şi în primele zile ale săptămânii viitoare, în special în sudul şi sud-estul teritoriului, însă o actualizare a avertizărilor de caniculă emise pentru aceste zile va avea loc după 3 august, în funcţie de informaţiile centralizate, a declarat, Oana Catrina, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

"În week-end-ul care urmează, valul de căldură se va intensifica, iar în funcţie de evoluţia regimului termic şi a intensităţii temperaturilor de tip tropical, vom vedea dacă actualizăm codurile de caniculă, valabile pentru zilele de 2 şi 3 august. Temperaturile vor continua să fie caniculare, cum spuneam, în week-end-ul următor, mai ales în regiunile vestice, unde se vor depăşi valori de 41 de grade Celsius. Valul de căldură va fi intens şi săptămâna viitoare, dar în special în sudul şi sud-estul teritoriului. În celelalte regiuni, mercurul din termometre va mai coborî", a menţionat Catrina.

Întrebată dacă se poate vorbi de un eventual Cod roşu de caniculă în România, cum s-a emis, de exemplu, în Italia sau în Ungaria, specialista ANM a explicat faptul că fiecare ţară se raportează la regimul termic specific şi la mediile multianuale, stabilite în urma măsurătorilor de specialitate.

"În legătură cu faptul că sunt ţări care au emis deja coduri roşii de caniculă, vreau să fac o precizare. Dacă vă uitaţi pe site-urile de specialitate din Italia, Ungaria sau Serbia, ţări în care există aceste avertizări, veţi vedea că raportarea s-a făcut strict la regimul termic specific al zonei respective. Practic, ca şi în România, raportarea se face la media multianuală a temperaturilor pentru fiecare lună în parte. Repet, momentan în România sunt în vigoare cele două avertizări de caniculă şi disconfort termic - Cod portocaliu pentru partea de vest, respectiv Cod galben pentru restul teritoriului. După cele două zile, vom vedea exact ce emitem, în funcţie şi de datele pe care le avem la momentul expirării celor două coduri", a afirmat meteorologul de serviciu al ANM.

Un număr de 15 judeţe din vestul ţării au intrat, de miercuri, sub avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic, valul de căldură extinzându-se în toată ţara, potrivit prognozei ANM.

Judeţele vizate de această avertizare sunt: Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Caraş-Severin, Dolj, Hunedoara, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Sibiu, Sălaj, Satu Mare şi Timiş.

De asemenea, pentru restul ţării, meteorologii au emis Cod galben de caniculă, subliniind că, în nordul şi estul Olteniei, sud-estul Transilvaniei, Moldova, Muntenia şi Dobrogea, disconfortul va fi ridicat, iar maximele termice se vor situa în general între 35 şi 37 de grade Celsius.

Pe de altă parte, la nivel european, mai multe ţări sunt sub Cod roşu de temperaturi caniculare extreme. Printre acestea se află: Serbia (perioada 1-4 august, în regiunile: Backa, Banat, Srem, Belgrad, Şumandija, Pomoravlje, în zonele de Est, Sud-Est şi Vest ale Serbiei), Bosnia şi Herţegovina (1-4 august, pentru regiunile: Banja Luka, Bihac, Mostar, Trebinje, Prijedor, Tuzla), Ungaria (2 august, pentru judeţele Bács-Kiskun, Csongrád, Jász-Nagykun-Szolnok şi Békés) şi Italia (în 17 mari oraşe).

În plus, Franţa, Polonia, Cehia, Austria, dar şi statele din Balcanii de Vest sunt sub Cod portocaliu de căldură.AGERPRES

×
Subiecte în articol: canicula anm