x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Anunţ de ultimă oră! Ministrul Sănătăţii spune că vor fi scăderi semnificative la salariile şefilor şi creşteri uriaşe la personalul medical

Anunţ de ultimă oră! Ministrul Sănătăţii spune că vor fi scăderi semnificative la salariile şefilor şi creşteri uriaşe la personalul medical

08 Feb 2018   •   15:47
Anunţ de ultimă oră! Ministrul Sănătăţii spune că vor fi scăderi semnificative la salariile şefilor şi creşteri uriaşe la personalul medical

Ministrul Sănătăţii anunţă scăderi de salarii la funcţiile de conducere din minister şi la consilieri. Salariile personalului medical vor înregistra creşteri semnificative, unele vor depăşi 4.000 de euro brut.

Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea a declarat că salariile medicilor nu vor scădea, ci vor creşte, ajungând chiar la peste 4.000 de euro brut pentru medicii legişti.

Pitea a precizat că 3% din angajaţii din subordinea ministerului au probleme, „dar nu probleme mari”, astfel că salariile consilierilor din ministerul Sănătăţii vor scădea cu aproximativ 23%, iar ajustări vor fi şi pentru funcţiile de conducere din minister, astfel încât un director de la Sănătate, de exemplu, să aibă acelaşi salariu ca un director din alt minister.

„Salariile personalului medical vor înregistra creşteri semnificative, iar salarizarea din domeniu va ajunge pentru prima dată aproape de nivelul înregistrat în Uniunea Europeană, astfel că unele salarii vor depăşi 4.000 de euro pentru medic primar anatomie patologică şi medicină legală”, a declarat ministrul Sănătăţii Sorina Pitea într-o conferinţă de presă.

Ea a precizat că 3 la sută dintre angajaţi „vor avea probleme, dar nu probleme mari”, referindu-se la cei din aparatul central, pentru cei din funcţiile de conducere din categoria înalţilor funcţionari publici, funcţii publice de directori generali şi directorii adjuncţi ai acestora precum şi şefii de birouri. În cazul consilierilor de miniştri, pentru că unele salarii le depăşeau pe celelalte, creşterea va fi mai mică, de până în 24%, iar pentru consilierii din ministerul Sănătăţii, vor scădea cu 23 la sută.

„În acest moment, am făcut simulări, iar salarii mai mici faţă de cele iniţiale există, dar sunt ajustări care au fost obligatorii să fie făcute pentru că legea salarizării este o lege unitară şi a fost necesar să se facă anumite ajustări. Am făcut şi noi nişte propuneri de care Executivul va ţine cont. Este vorba despre cei care lucrează în laboratoare, chimişti, biochimişti. Ei benefiază de creşteri de până în 24%, dar până în 24 % ceea ce nu le aduce un plus. Sunt o parte care au o creştere uşoară şi mai sunt o parte, care considerăm noi că ar trebui să ia mai puţin pe anumite categorii”, a explicat Sorina Pintea.

Potrivit ministrului Sănătăţii, salariile de bază ale medicilor şi asistenţilor medicali vor creşte de la 1 martie faţă de cele din luna ianuarie, cu 70-173 la sută, astfel că, un medic primar din unităţile sanitare clinice va avea în luna martie 9.106 lei, faţă de 4.108 lei cât avea în ianuarie. Un asistent medical cu studii superioare din unităţile sanitare clinice va avea 3.040 de lei în martie 2018, iar o infirmieră – 2.586 de lei, fără sporurile de tură, sărbători legale şi condiţii.

La rândul lor, medicii rezidenţi vor beneficia de creşteri cu 151-287 la sută începând cu 1 martie, în funcţie de specialitate.

„Un medic rezident anul I are în prezent un salariu brut de 1.985 de lei. După creşterea salarială va avea 5.700 de lei brut. Astfel încât ajunge în anul VI cu un cuantum de 7.900 de lei brut. Medicii rezidenţi pot obţine venituri suplimentare prin orele de gardă, având în vedere că ei pot fi inlcuşi la cerere în linie de gardă. Tot de la 1 martie, medicii rezidenţi vor beneficia de norma de hrană”, a explicat Sorina Pintea.

Ministrul a mai spus că salariile „au fost ajustate în plus sau în minus”, pentru a se încadra în grila de salarizare. Sorina Pintea a adăugat că va propune ca directorii din Direcţiile de Sănătate Publică să fie plătiţi ca şi medici.

În iulie 2017, directorii din sănătate publică au beneficiat de creşteri importante. Dacă am aplica 25% la salariul unui director executiv din Direcţia de Sănătate Publică, am ajunge la un brut  de 18.000 de lei faţă de 22.000 de lei al preşedintelului României. Aceşti directori sunt medici, în primul rând, astfel, am avut discuţii la nivelul comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor şi la nivelul ministerului Muncii şi vom face propuneri ca aceşti oameni să fie plătiţi ca şi medici, deci salariile lor vor creşte”, a mai spus Pintea.

×
Subiecte în articol: salarii personal medical cresteri