x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cuburi de gheață, retrase de la vânzare din cauza infestării cu bacterii periculoase

Cuburi de gheață, retrase de la vânzare din cauza infestării cu bacterii periculoase

15 Mai 2018   •   12:19
Cuburi de gheață, retrase de la vânzare din cauza infestării cu bacterii periculoase

In perioada 7 – 11 mai,  comisarii ANPC au efectuat un control in ceea ce priveste respectarea prevederilor legale in domeniul protectiei consumatorilor, la operatorii economici care produc in unitati proprii gheata alimentara, atat pe raza municipiului Bucuresti, cat si la operatorii  economici din judetele Giurgiu si Constanta.

In urma acestei actiuni au fost oprite temporar de la comercializare 1800 kg de cuburi de gheata aflate in depozitele a doi producatori, precum si o cantitate de 5372 pungi cuburi de gheata de 1 sau 2 kg aflate la comercializare in marile magazine.

Au fost prelevate esantioane care au fost  trimise la analize si suspuse expertizei la Centrul National pentru Incercarea si Expertizarea Produselor Laborator Larex Bucuresti.

Analizele efectuate au determinat modificari ale urmatorilor parametri:

  • Clostridium perfringers, ufc/100 ml prevazut: 0, determinat: 2 (ambalaj de 1 kg) si  4 (ambalaj de 2 kg)
  • Bacterii coliforme, ufc/250 ml prevazut: 0, determinat:  284 (ambalaj de 5 kg)
  • NTG, ufc/100 ml prevazut: 20, determinat: 29 (ambalaj de 1 kg) si 31 (ambalaj de 2 kg)
  • NTG, ufc/ml la  - 22 grade C, prevazut max. 100, determinat: 1245 (ambalaj de 5 kg)

- 37 grade C, prevazut max. 20, determinat: 65 (ambalaj de 5 kg)
 
Avand in vedere faptul ca analiza in cazul depasirii parametrilor microbiologici excedeaza sfera de competenta a ANPC, institutia noastra va transmite cazul prin Sistemul Rapid de Alerta pentru Alimente si Furaje. 

×
Subiecte în articol: pungi cburi de gheata