x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cum să faci legi ca simplu cetăţean

Cum să faci legi ca simplu cetăţean

26 Mai 2018   •   08:17
Cum să faci legi ca simplu cetăţean
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Un lucru mai puţin cunoscut este că, atunci când cetăţenii ajung la concluzia că parlamentarii au alte priorităţi decât cele ale alegătorilor lor, există şi instrumentul iniţiativei legislative cetăţeneşti, anume un proiect de lege elaborat de oameni din afara Parlamentului. Posibilitatea este reglementată în articolul 74 al Constituţiei, în care se spune că un număr de 100.000 de cetăţeni cu drept de vot îşi pot exercita dreptul la iniţiativă legislativă dacă provin din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative, listele trebuind contrasemnate de primarii localităţilor în care s-au strâns semnăturile. Condiţiile fiind totuşi destul de restrictive, este recomandabil ca strângerea semnăturilor să se facă în cadrul unei organizaţii neguvernamentale cu filiale în ţară care să asigure suportul logistic al campaniei. Proiectul propriu-zis trebuie să fie însoţit şi de o expunere de motive, ca orice proiect de lege. Ulterior, proiectul şi semnăturile trebuie trimise la Curtea Constituţională pentru a fi verificată respectarea condiţiilor legale. Important este ca proiectul să nu vizeze probleme fiscale sau cu caracter internaţional, amnistia sau graţierea, întrucât interdicţia este stipulată în Constituţie. După testul CCR, proiectul intră în traseul legislativ normal, reprezentanţi ai iniţiatorilor putând să-şi susţină proiectul în cadrul dezbaterilor parlamentare.

Iniţiativa legislativă cetăţenească este un procedeu destul de rar utilizat, prima lege adoptată pe această cale datând abia din anul 1999, urmată de demersuri similare în 2004, 2009 şi 2014.

Premieră la revizuirea Constituţiei

Chiar şi textul legii fundamentale poate fi schimbat la iniţiativa cetăţenilor însă condiţiile sunt mai restrictive. Numărul de semnături necesar este de cel puţin 500.000, iar cetăţenii care susţin proiectul trebuie să provină din jumătate dintre judeţele ţării, în fiecare dintre aceste judeţe trebuind să fie strânse cel puţin 20.000 de semnături. Deocamdată, singurul precedent este proiectul de schimbare a definiţiei familiei ca bazată pe uniunea dintre bărbat şi femeie.

 

 

×
Subiecte în articol: legi cetateni