x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Dâmboviţa: Incendiu la Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte

Dâmboviţa: Incendiu la Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte

11 Iun 2018   •   07:53
Dâmboviţa: Incendiu la Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte

Pompierii au intervenit în noaptea de duminică spre luni, la un incendiu izbucnit la Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte, din cauza metalului topit scurs dintr-un utilaj fisurat, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa.

 

Nicio persoană nu a fost rănită, pompierii reuşind în scurt timp localizarea incendiului.

''Incendiu la COS SA Târgovişte, arde metalul topit scurs dintr-o oală de topire fisurată. Intervine Detaşamentul Târgovişte cu trei ASAS (autospeciale cu apă şi spumă, n.r.) şi un echipaj SMURD'', a precizat ISU Dâmboviţa, într-o informare remisă în jurul orei 1.00. AGERPRES

×