x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Elevii-polițiști, luați din școală și trimiși „la datorie” 

Elevii-polițiști, luați din școală și trimiși „la datorie” 

de Diana Scarlat    |    25 Iul 2017   •   09:06
Elevii-polițiști, luați din școală și trimiși „la datorie” 

Ieri a avut loc întâlnirea între Guvern şi reprezentan­şii poliţiştilor, pentru a se găsi cele mai bune soluţii la problemele din Ministerul de Interne. Printre cele mai urgente măsuri care se vor lua se numără diminuarea deficitului de personal, calculat de sindicate la circa 20.000 de oameni în Poliţie şi 5.000 în Jandarmerie. Soluţia găsită la dezbateri a fost încadrarea, în cel mai scurt timp, a unei promoţii de absolvenţi ai şcolilor de Poliţie. În plus, Guvernul trebuie să aloce fonduri pentru maşini şi combustibil, dar mai sunt multe alte probleme care vor rămâne de rezolvat. 
Mulţi polițişti din ţară s-au arătat neîncrezători în ceea ce va urma după întâlnirea la care i-a convocat ieri premierul Mihai Tudose, dar au făcut apel la toţi colegii, pentru a strânge cât mai multe idei constructive. Premierul a promis că va aloca fondurile necesare pentru a cumpăra, de urgenţă, maşini pentru poliţişti, dar şi pentru combustibili, piese de schimb şi sediile de Poliţie care au nevoie de îmbunătăţiri. Cea mai gravă problemă rămâne lipsa oamenilor, pentru care s-au identificat deja câteva soluţii. „A venit astăzi un sindicat cu o idee foarte bună, ca promoția de la 2018 să poată fi încadrată de acum. Găsim o formulă, urmând ca apoi să își termine studiile. Căutăm o măsură ca acea promoție să fie deja încadrată. Pentru că plecăm de la premisa că cei care au făcut doi ani în școală sunt mai bine pregătiți decât cei luați de pe stradă”, a declarat premierul Mihai Tudose, în urma discuţiilor. Poli­ţiştii arată că aceste încadrări pot fi discutate şi pentru elevii care deja au făcut primele şase luni de şcoală şi sunt mai bine pregătiţi decât cei încadraţi din sursă externă, care fac doar un stagiu de pregătire de trei luni. 


Ideile adunate de la colegi 
O altă sursă de personal ar putea fi Poliţia Locală, dacă s-ar lua măsuri pentru anumite schimbări legis­lative. „Noi am strâns mai multe idei şi le-am trimis la Ministerul de Interne. Multe nu au apucat să se discute astăzi, dar poate vor fi luate în seamă. Una dintre soluţiile identificate de mai mulţi colegi a fost încadrarea celor de la Poliţia Locală în Poliţia Naţi­onală, cu un stagiu de pregătire şi chiar cu un transfer de fonduri de la primării, către MAI, astfel încât să se asigure, în localităţi, numărul de poliţişti necesar pentru a menţine ordinea publică”, explică un tânăr poli­ţist de la Suceava, fost coleg al poliţistului ucis joi seara, în gara Burdujeni. 
În regim de urgenţă se vor cumpăra şi maşini pentru secţiile de Poliţie, dar încă nu s-a găsit o soluţie pentru a se plăti CASCO, astfel încât poliţiştii încă aşteaptă o alocare bugetară pentru această problemă foarte veche. Mai este nevoie de schimbări legis­lative, de Statutul Poliţistului şi schimbarea legislaţiei care să le poată permite să folosească armamentul din dotare pentru a se apăra. 

×
Subiecte în articol: mihai tudose politisti