x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Guvernul adoptă un nou OUG la Legea salarizării

Guvernul adoptă un nou OUG la Legea salarizării

16 Mai 2018   •   14:19
Guvernul adoptă un nou OUG la Legea salarizării

Guvernul va adopta miercuri, printr-o ordonanţă de urgenţă, modificările la Legea salarizării convenite cu reprezentanţii sindicatelor de care vor beneficia angajaţii din domeniul Sănătăţii şi Educaţiei, a declarat, miercuri, premierul Viorica Dăncilă. 

"Astăzi vom adopta, printr-o ordonanţă de urgenţă, modificările agreate cu reprezentanţii sindicatelor privind Legea salarizării. Pentru clarificarea unor prevederi, documentul adoptat astăzi prevede o serie de măsuri pentru salariaţii din domeniul sanitar, dar şi pentru salariaţii din domeniul Educaţiei", a explicat Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern. 

Potrivit prim-ministrului, pentru domeniul sanitar s-au convenit mai multe aspecte care să regleze situaţia. 

"Introducerea unor corecţii pentru acele categorii de personal ale căror drepturi salariale nete aferente lunii martie sunt mai mici decât cele plătite în luna februarie 2018: scoaterea sporului de gardă din calculul procentului de 30%, parte variabilă din totalul cheltuielilor salariilor de bază, pentru spitalele monospecialitate, serviciile judeţene de ambulanţă şi serviciul de ambulanţă Bucureşti-Ilfov, majorarea procentului care se aplică asupra sumei salariilor de bază. De asemenea, stabilirea salariilor de bază pentru funcţiile de director îngrijiri, asistent-şef serviciu ambulanţă şi asistent medical şef în funcţie de salariul de bază aferent funcţiei de asistent-şef şi, respectiv, asistent medical principal cu studii superioare", a menţionat Viorica Dăncilă. 

Premierul a detaliat măsurile preconizate în domeniul Educaţiei: "Sunt şi o serie de măsuri pentru cei din învăţământ, după cum urmează: majorarea gradului I pentru funcţia de contabil-şef din învăţământul preuniversitar, corelarea nivelului de salarizare pentru funcţia de director casă corp didactic cu cel pentru funcţia de inspector şcolar, acordarea indemnizaţiei de hrană şi pentru personalul din cadrul învăţământului superior care a beneficiat de tichete de masă în anul 2017 şi, nu în ultimul rând, creşterea cu 20% a salariilor inspectorilor şcolari". 

Dăncilă a mulţumit echipei guvernamentale care "a găsit soluţii pentru a îndrepta situaţiile apărute". 

"Îi mulţumesc încă o dată doamnei ministru Olguţa Vasilescu pentru Legea salarizării unitare şi pentru disponibilitatea dumneaei în a adopta toate aceste soluţii", a transmis prim-ministrul. AGERPRES

×