x close

Medic: Cancerul, provocat de pâine şi carnea procesată

0
Autor: Monica Cosac 14 Feb 2018 - 10:41
Medic: Cancerul, provocat de  pâine şi carnea procesată Victor Stroe

În contextul în care numărul cazurilor de cancer creşte alarmant, medicii atrag din nou atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă consumul de carne roşie, în special cea procesată, precum şi asupra altor factori asociaţi cu un risc ridicat de boli oncologice: fumatul şi alcoolul. Cancerul colorectal este afecţiunea asociată cel mai des cu o alimentaţie bogată în produse procesate.

Cancerul colorectal este pe locul doi ca frecvență în rândul femeilor, după cancerul de sân, și al treilea ca frecvență în rândul bărbaților, după cel de plămâni și prostată. Specialiștii afirmă că această boală oncologică este una a omului modern, pentru că apare tot mai des pe fondul alimentației dezechilibrate, bogată în carne, lactate procesate și alimente cu aditivi. Deşi, până nu demult, pâinea nu era trecută pe lista alimentelor nocive, oncologii arată că, din cauza chimicalelor pe care le conţine, se numără printre cele mai periculoase alimente.

Cele mai periculoase sunt alimentele procesate din carne - sunt bogate în calorii și cresc și nivelul colesterolului -, pâinea în cantitate mare și produsele de panificație. În plus, alimentația pe bază de lactate din prezent este de o calitate mai slabă, din cauza metodelor industriale. Procesul pasteurizării și utilizarea metodelor de sterilizare pot distruge atât microorganismele benefice, cât și pe cele dăunătoare”, avertizează medicul Cristina Guduleasa, specialist radioterapie în cadrul Spitalului Oncocard.

Circa 15% dintre cancere pot fi moștenite genetic, însă în restul cazurilor, apar din cauza unor factori externi, iar fumatul și alcoolul pot juca un rol fatidic. „Fumatul crește riscul de cancere colorectale de 2,5 ori, existând studii care au legat fumatul de dezvoltarea adenoamelor colorectale, în special după 35 ani de fumat. Alcoolul e un factor de risc important pentru mai multe tipuri de cancer, printre care și cele de colon. Există mai multe mecanisme prin care alcoolul își exercită acest potențial de a dezvolta tumori maligne, cum ar fi metabolizarea lui în acetaldehidă, compus chimic cancerigen”, explică oncologul.

În aceste condiții, specialiştii recomandă reducerea consumului de carne roşie până la maximum 70 de grame pe zi (circa 500 g săptămânal) şi eliminarea din alimentaţie a mezelurilor şi alimentelor procesate. De asemenea, nu trebuie neglijate nici hidratarea corectă, cele 30 de minute de sport zilnic și un regim alimentar bogat în fibre din cereale integrale. După vârsta de 40 de ani, medicii recomandă consultul gastroenterologic și colonoscopia, în special celor care au cancere în familie sau boli precum: colita sau polipii adenomatoși.

„Pentru a fi procesate, alimentele suferă o serie de modificări fizice, chimice și conțin aditivi artificiali care au potențial carcinogen”, dr. Cristina Guduleasa, specialist radioterapie la Spitalul Oncocard

Citeşte mai multe despre:   cancer,   carne procesata,   paine,   cancer colorectal,   carne rosie,   aditivi,   alimente periculoase

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 




CSM a luat act de suspendarea procurorului Mihaiela Moraru Iorga

CSM a luat act de suspendarea procurorului Mihaiela Moraru Iorga
CSM a luat act de suspendarea procurorului Mihaiela Moraru Iorga. Mihaiela Moraru Iorga, procurorul care a făcut plângerile împotriva lui Kovesiși, care a spus cum se amestecă șefa DNA în...

Autorităţile chineze sunt nervoase, după ce un hoţ a furat degetul unei soldat de teracotă

Autorităţile chineze sunt nervoase, după ce un hoţ a furat degetul unei soldat de teracotă
Autorităţile chineze au cerut “pedeapsă severă” pentru un bărbat care a furat degetul mare de la o statuie de teracotă expusă în Statele Unite ale Americii, scrie presa de stat din China,...

ALERTĂ cu BOMBĂ la Curtea de Apel București

ALERTĂ cu BOMBĂ la Curtea de Apel București
Polițiștii au primit un apel telefonic efectuat la numărul 112 în urma căruia au decis evacuarea clădirii pănă când pirotehniștii vor stabili cu exactitate despre ce este vorba. DGPMB a fost...

5 femei au fost omorâte într-un atac la o biserică din Rusia

5 femei au fost omorâte într-un atac la o biserică din Rusia
Cinci femei au fost omorâte într-un atac la o biserică în republica rusească autonomă Daghestan, scrie BBC. Alţi cinci, inclusiv un ofiţer de poliţie şi un gardian, au fost răniţi, potrivit...

Tragedie in Iran: Epava avionului prăbuşit a fost găsită

Tragedie in Iran: Epava avionului prăbuşit a fost găsită
Epava avionului care s-a prăbuşit duminică în Iran, având la bord 66 de persoane, a fost găsită în centrul ţării, au relatat media de stat iraniene, citate luni de...

Dăncilă: Voi merge la CNCD, dar nu am primit o invitaţie; vineri voi avea întâlnire cu ONG-urile

Dăncilă: Voi merge la CNCD, dar nu am primit o invitaţie; vineri voi avea întâlnire cu ONG-urile
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că se va prezenta la audieri la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru a-şi preciza punctul de vedere privind folosirea termenului...

Dăncilă vrea sa discute cu Isărescu despre inflaţie

Dăncilă vrea sa discute cu Isărescu despre inflaţie
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat luni că în perioada următoare va avea o discuţie cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, pe tema creşterii inflaţiei.   "Vom discuta şi...

Vlad Cosma, citat marţi la Parchetul General

Vlad Cosma, citat marţi la Parchetul General
Fostul deputat Vlad Cosma a fost citat pentru marţi, la ora 11,00, la Parchetul General, pentru a fi audiat în legătură cu plângerea pe care a depus-o împotriva a patru procurori de la DNA...

Dăncilă: Toader să prezinte un raport privind DNA

Dăncilă: Toader să prezinte un raport privind DNA
Premierul Viorica Dăncilă a precizat luni că ministrul Justiţiei este cel care trebuie să prezinte public o evaluare privind situaţia creată ca urmare a dezvăluirilor apărute în spaţiul public legate de...

Un român de numai 18 ani a murit într-un grav accident în Italia

Un român de numai 18 ani a murit într-un grav accident în Italia
Un tânăr în vârstă de 18 ani din Tecuci a decedat în urma unui accident petrecut în apropiere de localitatea italiană Santa Lucia di Piave. Băiatul, care locuia în orașul San...

Nou cutremur puternic în Mexic

Nou cutremur puternic în Mexic
Un cutremur a alarmat populaţia din Ciudad de Mexico la primele ore ale zilei de luni, mulţi locuitori ieşind pe străzi, informează Reuters.  Seismul cu magnitudinea de 6,1 grade s-a produs la 43 de kilometr...

Un tată şi fiica sa şi-au pierdut viaţa într-o avalanşă în Alpii francezi

Un tată şi fiica sa şi-au pierdut viaţa într-o avalanşă în Alpii francezi
Un tată şi fiica sa şi-au pierdut viaţa într-o avalanşă în timp ce se schiau Alpii francezi, au indicat salvamontiştii locali, citaţi de BBC News.  Bărbatul, în vârstă de 43 de...

ROBOR la 3 luni a urcat la 2,08%

ROBOR la 3 luni a urcat la 2,08%
ROBOR, rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele, a urcat luni pe piaţa interbancară la nivelul de 2,08% la trei luni, de la 2,07% vineri, reiese din datele...

Supraviețuitorii masacrului din Florida, protest față de politica armelor din SUA. Trump, aspru criticat pentru reacția sa

Supraviețuitorii masacrului din Florida, protest față de politica armelor din SUA. Trump, aspru criticat pentru reacția sa
Elevi supravieţuitori ai masacrului din Florida vor manifesta la sfârşitul lunii martie la Washington pentru a cere un control mai strict al armelor de foc, relatează AFP.  Numit 'Marş pentru...

Alertă la Piatra Neamț! Un autoturism a fost cuprins de flăcări în apropierea unei piețe

Alertă la Piatra Neamț! Un autoturism a fost cuprins de flăcări în apropierea unei piețe
O maşină parcată în apropierea pieţei din Piatra Neamţ a fost distrusă de flăcări, luni dimineaţă, în urma unui incendiu. Mai mulţi pompieri militari din cadrul Detaşamentului de pompieri...
Serviciul de email marketing furnizat de