x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Metrorex vrea să organizeze o licitație pentru achiziția a 13 trenuri ce vor circula pe tronsonul Eroilor - Drumul Taberei

Metrorex vrea să organizeze o licitație pentru achiziția a 13 trenuri ce vor circula pe tronsonul Eroilor - Drumul Taberei

04 Oct 2017   •   14:54
Metrorex vrea să organizeze o licitație pentru achiziția a 13 trenuri ce vor circula pe tronsonul Eroilor - Drumul Taberei

Metrorex vrea să scoată la licitaţie, până la sfârşitul acestui an, un pachet de 13 trenuri care vor circula pe Magistrala 5, secţiunea Eroilor - Drumul Taberei, a declarat, miercuri, directorul general al companiei, Marin Aldea, la "Zilele Feroviare 2017 - Summit-ul de Investiţii Feroviare Railway PRO".

"Situaţia pe Magistrala 5, şi vorbim aici de secţiunea Eroilor - Drumul Taberei, acolo se lucrează. Stadiul fizic de realizare pentru lucrări de structură este de circa 90-92%, iar pentru lucrările de finisaje 48-50%. Se lucrează. Legat de trenuri, că m-aţi întrebat de trenuri, noi suntem în faza de a semna un act adiţional la contractul pe care îl avem cu consultantul care va avea ca sarcini revizuirea caietului de sarcini şi, în cel mai scurt timp, probabil până la sfârşitul acestui an, vom scoate la licitaţie un pachet de 13 trenuri care vor fi utilizate pe secţiunea Drumul Taberei - Eroilor, secţiune care este în execuţie", a spus Marin Aldea.

În ceea ce priveşte lucrările de instalaţii, acesta a afirmat că Metrorex se află în faza de analiză a ofertelor pentru sistemul de siguranţă şi automatizare a traficului.

"Avem oferte de la companii de top, care pot realiza acest sistem de siguranţă şi automatizare a traficului aşa cum noi l-am propus într-un termen care părea greu de realizat la început şi, totuşi, doi ofertanţi s-au prezentat. Înseamnă că ei sunt capabili să ducă la bun sfârşit acest proiect... Analiza se va finaliza până la sfârşitul acestei luni - începutul lunii viitoare. Eu sper ca în cursul lunii noiembrie, chiar poate la începutul lunii noiembrie, să încheiem contractul în cazul în care nu avem contestaţii", a declarat Aldea.

Întrebat despre Magistrala 6, directorul Metrorex a afirmat că nu a fost lansată licitaţia, iar înainte de a fi lansată trebuie aprobare de la Agenţia Internaţională de Cooperare a Japoniei. Aldea a precizat că a avut o întâlnire săptămâna trecută cu reprezentaţii Agenţiei.

"Cu privire la Magistrala 6 de metrou pot să spun că aplicaţia de finanţare din fonduri europene nerambursabile a fost finalizată, a fost încărcată în sistemul MySMIS, urmează a fi transmisă la Comisia Europeană pentru a face analiză", a explicat Aldea. AGERPRES

×
Subiecte în articol: metrorex