x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Minerii de la Salina Slănic, blocaţi în subteran

Minerii de la Salina Slănic, blocaţi în subteran

de Monica Cosac    |    21 Feb 2018   •   08:35
Minerii de la Salina Slănic, blocaţi în subteran

Aproape 200 de angajaţi ai Salinei de la Slănic, judeţul Prahova, au declanşat protest spontan, ieri, nemulţumiţi de salariile mici, dar şi a pentru a atrage atenţia asupra lispei investiţiilor. La protest au participăat aproximativ 80 de mineri care s-au blocat în subteran, în timp ce alţi aproximativ 110 de lucrători de la instalaţia de preparare au protestat la suprafaţă, potrivit liderul de sindicat Alexandru Drăgoi. Acesta a precizat că lucrul la Salina Slănic a fost oprit începând de la ora 7.00, iar oamenii continuă să protesteze la locul de muncă, cei aflaţi în subteran refuzând să iasă la suprafaţă. „Cei din subteran nu fac greva foamei, au mijloace de transport la dispoziţie, au mâncare, au apă. Forma lor de protest este la locul de muncă.(...) Cei de la instalaţia de preparare sunt şi ei acolo, la locul lor de muncă”, a explicat Drăgoi, precizând că acest protest nu are legătură cu „revoluţia fiscală”, ci cu nivelul foarte mic al salariilor de bază. Potrivit liderului de sindicat, un miner are un salariu negociat de 1.900 de lei, iar un muncitor de la instalaţia de preparare are un salariu de 1.769 de lei. Ieri, au avut loc discuţii între reprezentanţii angajaţilor şi conducerea Salrom, de care apaţine Salina Slănic, iar directorul a promis că va informa ministerul, dar şi Consiliul de Administraţie despre situaţia de la Prahova.

×
Subiecte în articol: mineri blocati salina slanic