x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ministrul Transporturilor l-a demis pe şeful Gării de Nord și pe directorul Regionalei CFR București

Ministrul Transporturilor l-a demis pe şeful Gării de Nord și pe directorul Regionalei CFR București

23 Oct 2017   •   12:33
Ministrul Transporturilor l-a demis pe şeful Gării de Nord și pe directorul Regionalei CFR București

Șeful Gării de Nord, Mihai Cândea, și directorul Regionalei CF București, Laurențiu Maraloi, au fost schimbați din funcții după ce ministrul Transporturilor, Felix Stroe, s-a declarat nemulțumit de modul de administrare și de întreținere a Gării de Nord, informează Agerpres 

În această dimineață, ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a decis schimbarea din funcție a directorului Regionalei Căi Ferate București și a șefului Gării de Nord. Ministrul Transporturilor s-a declarat total nemulțumit de modul de administrare și de întreținere a Gării de Nord și a dispus demiterea imediată a celor doi reprezentanți ai Regionalei de Căi Ferate București: Laurențiu Maraloi, directorul Regionalei CF București, și Mihai Cândea, șeful Gării de Nord", informează, luni Ministerul Transporturilor printr-un comunicat remis AGERPRES.

Activitatea Regionalei CF București va fi coordonată de Marcel Pioaru, șeful Serviciului de Siguranță a Circulației, iar Mihai Tănase, șef adjunct Gara de Nord, va conduce provizoriu activitatea în stația București Nord.

 

 

×