x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Octavian Jurma, despre Omicron: "Doar" jumătate din cei care sunt spitalizați vor avea nevoie de terapie intensivă, nicidecum că "pandemia s-a terminat și ăsta e valul de adio"

Octavian Jurma, despre Omicron: "Doar" jumătate din cei care sunt spitalizați vor avea nevoie de terapie intensivă, nicidecum că "pandemia s-a terminat și ăsta e valul de adio"

13 Ian 2022   •   10:47
Octavian Jurma, despre Omicron: "Doar" jumătate din cei care sunt spitalizați vor avea nevoie de terapie intensivă, nicidecum că "pandemia s-a terminat și ăsta e valul de adio"
Sursa foto: Hepta

Medicul și cercetătorul Octavian Jurma consideră că negarea Omicron nu este o veste bună. Acesta continuă să avertizeze că noua variantă va găsi cu mai multă ușurință persoanele vulnerabile decât Delta.

„Singurul lucru care se misca in Romania mai repede decat Omicron este negarea sa. Nu am vazut un consens mai rapid ca este "mult mai blanda" decat orice alta varianta. De la "vaccin natural" la "este la fel de blanda ca o gripa" mai e un pas sa sarbatorim in strada finalul pandemiei.

Poate ca va fi asa, toti suntem insetati de vesti bune dupa 2 ani de pandemie, dar am mai sarbatorit odata sfarsitul pandemiei, tot in Romania. Dupa care a urmat cel mai mare dezastru pe timp de pace din istoria noastra. Nu e de mirare ca suntem frustrati si furiosi.

Nu putem insa invinge un dusman daca tot ce facem este sa asteptam pasivi victoria altora. Sa nu ajungem ca bunicii nostri care inca ii asteptau pasivi pe americani la 10 de ani dupa instalarea ciumei rosii in Romania.

De fiecare data cand aud la televizor in Romania "varianta Omicron este mult mai blanda decat..." ma apuca disperarea.

Formula corecta este "varianta Omicron este mult mai blanda decat varianta Delta in tarile cu rata mare de vaccinare"!

Si varianta Delta a fost "mult mai blanda decat..." in tarile vaccinate din occident.

==============

Un singur exemplu:

In Romania au murit 3% dintre cei infectati in valul Delta. In Danemarca au ajuns in spital 1% din cei infectati.

Adica intr-o tara puternic vaccinata Delta a spitalizat 1% din cei infectati (ca o gripa contemporana), iar intr-o tara puternic nevaccinata Delta a ucis 3% (ca o molima medievala).

==============

Decuplarea vizibila dintre infectari si spitalizari, internari la ATI si decese in toate tarile puternic vaccinate mai ales cu booster nu se regaseste insa in aceeasi masura si in SUA, o tara vaccinata peste media europeana dar sub tari ca UK, Franta, Portugalia sau Italia si cu boosterul sub media europeana.

Graficul atasat aliniaza curbele care in mod normal sunt separate pe axa timpului pentru a fi usor de comparat si le aduce la aceeasi scala prin raportarea la varfurile din iarna (100%).

In NY, Chicago si Boston curba deceselor este deja mult peste varfurile din vara si se apropie de maximul din iarna trecuta si ramane puternic corelata cu numarul de infectari.

In NY, Chicago si Washington DC, curba spitalizarilor este deja cu 50% peste varfurile din iarna. Internarile la terapie intensiva sunt insa cu 50% sub varf [pana acum] ceea ce corespunde constatarii ca Omicron este mai putin severa.

Majoritatea celor internati sunt si in SUA cei nevaccinati (vezi grafic in articol).

Deci "mult mai blanda" inseamna in cele mai fericit caz pentru Romania, ca "doar" jumatate din cei care sunt spitalizati vor avea nevoie de terapie intensiva, nicidecum ca "pandemeia s-a terminat si asta e valul de adio."

SUA este mult mai apropiata de Romania cultural, demografic si ca anotimp deci e un model mai adecvat [dar superior] decat Africa de Sud. SUA insa este de 2x mai bine vaccinata decat Romania si de asemenea testeaza mult mai bine decat Romania. Este putin probabil ca Omicron sa fie "mult mai blanda" in Romania decat in SUA, dimpotriva.

Sa ne bucuram asadar ca Omicron este cu certitudine mai putin severa decat Delta dar sa nu exageram fluturand steagul victoriei prin nevaccinare, dimpotriva sa subliniem ca exact vaccinul este botnita care imblanzeste muscatura Omicron.

Omicron nu este un porumbel al pacii intre omenire si pandemia care ne asediaza de 2 ani. Omicron este un troian aparent benefic pe care il invitam in casele noastre ca "vaccin natural" dar care poate ucide, chiar asa bland cum pare, 1% din cei confirmati in Romania.

Asadar:

Vaccinare + Omicron = "mult mai bland"

Trecere prin boala + Omicron = "mai bland"

Nevaccinat + Omicron = "mai putin sever"

Cu alte cuvinte, tu decizi cat de bland va fi Omnicron pentru tine. Nu te ajuta cu nimic ca cei care sar cu parasuta au o aterizare blanda daca tu ai decis sa sari fara parasuta pentru ca "parasuta nu 100% sigura" si "mor oameni si cu parasuta si fara parasuta".

==============

Pentru cei vulnerabili si nevacinati imi mentin afirmatia:

Omicron va gasi cu mai multa usurinta persoanele vulnerabile decat Delta

si adaug:

Cu cat esti mai vulnerabil cu atat ai mai multa nevoie de de vaccin si trebuie sa te feresti mai bine de infectare (masca FFP2 + distantare + igiena mainilor + aerisire frecventa).

Infectarea nu este niciodata mai buna decat vaccinarea.

Va dati seama ca acesti oameni incearca sa va convinga sa va vaccinati cu un "vaccin natural" care ucide sigur 1 din 100, dar va sperie si va tin departe de un vaccin medical care poate reduce riscul de deces de mii de ori in cazul infectarii cu "vaccinul natural"?” transmite Octavian Jurma.

 

×
Subiecte în articol: Octavian Jurma