x close

Patronul Lactate Brădet spune că analizele din Germania au arătat că brânza produsă în fabrică este bună pentru consum

0
16 Mar 2016 - 14:39

Proprietarul fabricii Lactate Brădet din comuna argeşeană Brăduleţ, Marius Badea, a acuzat, miercuri, autorităţile că au denigrat compania şi susţine, în apărarea companiei sale, că analizele efectuate în Germania au arătat că produsele fabricii sunt bune pentru consum.

Declaraţiile vin după ce analizele prelevate de autorităţi de la unii dintre muncitorii din fabrică au arătat că mai mulţi angajaţi ai fabricii Lactate Brădet sunt infectaţi cu E.coli,.

"Colaboratorii noştri din Germania şi din Italia au făcut analize din probele pe care le aveau la vânzare, luate din rafturi. (...)  Rezultatele sunt toate negative. Renumita brânză care a fost găsită cu probleme în magazin a avut contraprobă la noi la fabrică şi a fost trimisă la expertiză în Germania”, a d spus Badea, într-o conferinţă de presă organizată la Bucureşti.

"Poate asta este una dintre cele mai solide şi mai bune probe pe care le putem da astăzi, că acea brânzică care a plecat la magazin cu contraproba care a fost la noi în fabrică este nagativă. Deci trebuie căutat unde s-a infectat şi ce s-a întâmplat", a completat el. 

Badea a prezentat în cadrul conferinţei o mostră de brânză Brădet cu 14% grăsime, care a fost făcută special pentru magazinul respectiv, din lotul 2322, cel care a fost incriminat.

„Probabil o să fiu condamnat pentru asta. Dar atâta timp cât în această perioadă autorităţile nu au făcut decât să ne denigreze cu fel şi fel de comunicate care nu erau adevărate şi nu respectă deontologia profesională a lor, mi-am permis şi mi-am asumat acest risc", a mai spus Badea. 

Bacteria E-coli a fost depistată în probele recoltate de la mai mulţi angajaţi ai Lactate Brădet, potrivit ransmise de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Argeş către Ministerul Sănătăţii şi Instituţia Prefectului Argeş.

Patronul Lactate Brădet susţine că toţi angajaţii săi au fost şcoliţi, au făcut cursuri de absolvire cu formatori specializaţi.

Citeşte mai multe despre:   bradet,   lactate bradet,   marius badea

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



 

Afisari: 938

Gorghiu despre autodenunţul lui Sebastian Ghiţă: Este o diversiune, o cacealma

Gorghiu despre autodenunţul lui Sebastian Ghiţă: Este o diversiune, o cacealma
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu susţine că autodenunţul lui Sebastian Ghiţă referitor la lucrarea de doctorat a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, este "o diversiune", "o...

Doliu in muzica populara. A fost rapus de o boala necrutatoare la doar 47 de ani

Doliu in muzica populara. A fost rapus de o boala necrutatoare la doar 47 de ani
Cunoscutul cântăreț de muzică populară și prezentator de emisiuni Aurelian Preda a murit marți seara, într-o clinică din străinătate, potrivit Wowbiz.ro. Artistul a murit la orele 18.10,...

Un mort şi un rănit foarte grav, într-un accident rutier pe şoseaua de centură a Capitalei

Un mort şi un rănit foarte grav, într-un accident rutier pe şoseaua de centură a Capitalei
O persoană a murit iar o alta se află în stare foarte gravă după ce au fost accidentate marţi seară de un TIR pe şoseaua de centură a Capitalei, potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situaţii...

Iohannis despre autodenunţul lui Ghiţă: Ciudat; cei însărcinaţi cu aceste chestiuni să-şi facă treaba

Iohannis despre autodenunţul lui Ghiţă: Ciudat; cei însărcinaţi cu aceste chestiuni să-şi facă treaba
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat marţi că autodenunţul deputatului Sebastian Ghiţă referitor la lucrarea de doctorat a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, este 'ciudat'. "Cei...

Dosar Carpatica Asig: Angela Toncescu şi Dan Hosu vor fi cercetaţi în libertate sub control judiciar

Dosar Carpatica Asig: Angela Toncescu şi Dan Hosu vor fi cercetaţi în libertate sub control judiciar
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins, marţi, cererea DNA de arestare preventivă a Angelei Toncescu, preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) al SC Carpatica Asig SA...

Siria: SUA și Marea Britanie acuză Rusia de „barbarie” și „crime de război”

Siria: SUA și Marea Britanie acuză Rusia de „barbarie” și „crime de război”
Reuniunea de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, convocată duminică, pe fondul celor mai violente bombardamente aeriene lansate până acum asupra orașului sirian Alep, s-a încheiat cu cele mai...

Reacția Laurei Codruța Koveși la acuzațiile de plagiat lansate de Sebastian Ghiță

Reacția Laurei Codruța Koveși la acuzațiile de plagiat lansate de Sebastian Ghiță
Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, cu referire la informația potrivit căreia deputatul GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN (inculpat în mai multe dosare penale) s-a prezentat marți...

Iohannis: Nu am ce garanţii să-i dau lui Tăriceanu; orice punere sub semnul îndoielii - o obrăznicie politică

Iohannis: Nu am ce garanţii să-i dau lui Tăriceanu; orice punere sub semnul îndoielii - o obrăznicie politică
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că nu are ce garanţii să-i dea şefului Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în privinţa nominalizării premierului după alegerile...

Promisiune de campanie: aleşii se jură că renunţă la imunitate

Promisiune de campanie: aleşii se jură că renunţă la imunitate
În ultimii patru ani, războiul rece dintre DNA şi Parlamentul României a fost subiectul aproape zilnic de pe buzele românilor. Dacă senatorii şi deputaţii acuză fără excepţie dosarele politice ...

Prognoza METEO pentru 28, 29 şi 30 septembrie. Vremea va fi caldă în toată ţara

Prognoza METEO pentru 28, 29 şi 30 septembrie. Vremea va fi caldă în toată ţara
Azi Temperaturile se vor menţine ridicate în toată ţara, cerul va fi variabil, cu posibile înnorări la munte, în nord, în centru şi în est, unde noaptea sunt aşteptate ploi slabe....

Ghiţă se autodenunţă la Parchet: Am participat la falsificarea raportului de expertiză privind teza de doctorat a şefei DNA

Ghiţă se autodenunţă la Parchet: Am participat la falsificarea raportului de expertiză privind teza de doctorat a şefei DNA
Deputatul Sebastian Ghiţă s-a prezentat marţi la sediul Parchetului General, susţinând că depune un autodenunţ în care arată că el şi mai mulţi demnitari ai statului român au falsificat şi m

Cel puţin 12 morţi în urma unei explozii într-o mină de cărbune din China

Cel puţin 12 morţi în urma unei explozii într-o mină de cărbune din China
Cel puţin 12 oameni au murit şi alţi opt au fost blocaţi sub pământ în urma unei explozii provocate de acumulările de gaz produsă marţi într-o mină de cărbune din China, a anunţat presa...

O casă în care se fabricau droguri a explodat iar un pompier şi-a pierdut viaţa

O casă în care se fabricau droguri a explodat iar un pompier şi-a pierdut viaţa
Un oficial a pompierilor din New York a declarat că un pompier a murit după ce o casă din Bronx a explodat în urma unei scurgeri de gaze. Autorităţile spun că pompierii au fost chemaţi după ce a fost...

Prefectul judeţului Vaslui şi-a dat demisia. Care este motivul

Prefectul judeţului Vaslui şi-a dat demisia. Care este motivul
Prefectul judeţului Vaslui, Daniel Olteanu, a solicitat, marţi, premierului Dacian Cioloş, încetarea detaşării din funcţie, el urmând să candideze din partea PNL la alegerile parlamentare din...

ANSVSA a descoperit bacterii E-coli în carnea tocată a restaurantelor din ţară

ANSVSA a descoperit bacterii E-coli în carnea tocată a restaurantelor din ţară
Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a descoperit prezenţa bacteriei E-Coli la patru probe prelevate din carne şi produse lactate din judeţele Giurgiu,...