x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social PMB: Zeci de containăre anticaniculă și corturi în Capitală

PMB: Zeci de containăre anticaniculă și corturi în Capitală

03 Aug 2017   •   10:30
PMB: Zeci de containăre anticaniculă și corturi în Capitală

Douăzeci de puncte de combatere a caniculei au fost amenajate în cele mai aglomerate zone din Bucureşti, iar operatorii de salubritate au obligaţia să intensifice programele de stropit şi să evacueze mai des deşeurile menajere, informează Primăria Capitalei.

"Containerele anticaniculă, care reprezintă o premieră în Capitală, sunt dotate cu canapea medicală, scaune, dozator de apă, trusă medicală de prim-ajutor, tensiometru, stetoscop, consumabile necesare funcţionării corecte (dezinfectanţi, mănuşi de unică folosinţă, cearceafuri de unică folosinţă etc) şi aparat de aer condiţionat. Lângă aceste puncte de prim-ajutor sunt amplasate şi toalete ecologice", precizează sursa citată.

Asistenţa medicală este asigurată de personal din cadrul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.

PMB reaminteşte că în alte zece locaţii sunt montate corturi cu personal medical voluntar de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Totodată, operatorii de salubritate din toate sectoarele au obligaţia să intensifice programele de stropit (în intervalul orar stabilit) şi să evacueze mai des deşeurile menajere acolo unde este necesar.

Primăria Capitalei subliniază că toate spitalele aflate în subordinea Municipalităţii sunt pregătite pentru a răspunde solicitărilor cetăţenilor şi pentru a asigura confortul pacienţilor în aceste perioade.

Corturile anticaniculă sunt amplasate în următoarele zone: Piaţa Victoriei, Piaţa Romană - metrou, Piaţa Universităţii - Arhitectură, Piaţa Unirii - bd. Regina Maria, Piaţa Unirii - magazin Unirea, Dristor - metrou, Parcul Herăstrău, Magazinul Bucur Obor, Parcul Carol, Parcul Cişmigiu.

Containerele au fost montate în: Piaţa Romană - rond ASE, Piaţa Universităţii - Spital Colţea, Piaţa Moghioroş, şos. Ştefan cel Mare intersecţie cu str. Barbu Văcărescu, Piaţa Iancului, Piaţa Muncii, Piaţa Crângaşi, Gara de Nord, Piaţa Roma - str. Gabroveni, str. 11 Iunie colţ cu bd. Regina Maria. AGERPRES

×
Subiecte în articol: corturi anticanicula