x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Poşta Română are un nou contract colectiv de muncă

Poşta Română are un nou contract colectiv de muncă

27 Apr 2018   •   15:50

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) are un nou contract colectiv de muncă, valabil pe o perioadă de doi ani, informează un comunicat al CNPR, remis vineri AGERPRES.

Potrivit comunicatului, noul document pune într-o lumină favorabilă capitolul privind salarizarea angajaţilor cu venituri mici şi medii din companie,

Cele două părţi semnatare - managementul Poştei Române şi Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România - au finalizat, cu succes, negocierile privind documentul care stă la baza activităţii tuturor angajaţilor operatorului naţional de servicii poştale. Contractul anterior, valabil pe o perioadă de 10 ani, urmează să expire în data de 1 mai.

"Unul dintre obiectivele mele este de a oferi angajaţilor stabilitate. Poşta Română trece printr-o perioadă importantă a cărei ţintă este redresarea financiară şi creşterea cotei de piaţă, iar angajaţii au nevoie să-şi desfăşoare activitatea în baza unui astfel de document, care să le apere interesele şi să le asigure un mediu propice de lucru, dar şi oportunităţi de dezvoltare profesională", a declarat Costin Tudor, directorul general al Poştei Române.

În cadrul noului acord s-au păstrat drepturile salariale din contractul anterior, au fost introduse prevederi noi în beneficiul salariaţilor, precum şi prevederi care vor genera, în viitor, o reaşezare salarială a angajaţilor cu venituri mici şi medii, după analiza indicatorilor economico-financiari din primul semestru. AGERPRES

×
Subiecte în articol: poşta romănă