x close

Primul pacient cu transplant pulmonar realizat în România, externat

0
17 Mai 2018 - 17:21
Primul pacient cu transplant pulmonar realizat în România, externat

Bărbatul de 36 de ani care a suferit în urmă cu o lună un transplant pulmonar la Spitalul Clinic ''Sfânta Maria'' din Capitală, primul efectuat în România, a fost externat. 

"Pacientul A.M., în vârstă de 36 de ani, care a beneficiat de primul transplant pulmonar realizat în România, se simte bine şi a fost externat de la Spitalul Clinic 'Sfânta Maria'. Evoluţia post-transplant a bărbatului este favorabilă, la o lună de la intervenţia chirurgicală complexă. Pacientul va face reabilitare respiratorie la Spitalul Clinic Colentina, la Secţia de Pneumologie, special modernizată pentru pacienţii transplantaţi. Protocolul de tratament este similar celui de la Clinica MHH din Germania, unde pacienţii sunt reabilitaţi postoperator în centrul medical din Bad Fallingbostel, la aproximativ 70 de kilometri distanţă de Hanovra", se arată într-un comunicat al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti. 

În cazul celui de-al doilea pacient care a fost transplantat pulmonar la acelaşi spital evoluţia stării de sănătate este favorabilă. 

"În ceea ce-l priveşte pe pacientul E.A., de 47 de ani, care a beneficiat şi el de un transplant pulmonar, la Spitalul Clinic 'Sfânta Maria', evoluţia stării sale de sănătate este de asemenea favorabilă. Pacientul E.A. face exerciţii pentru a-şi îmbunătăţi capacitatea respiratorie şi este monitorizat permanent de echipa medicală a Spitalului Clinic 'Sfânta Maria'", se precizează în comunicat. AGERPRES

Citeşte mai multe despre:   pacient transplant externat

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 




Imunitate revizuită pentru judecătorii CCR

Imunitate revizuită pentru judecătorii CCR
Camera Deputaţilor a schimbat, ieri, regimul imunităţii judecătorilor Curţii Constituţionale, astfel încât plenul CCR să permită reţinerea, arestarea sau percheziţionarea membrilor săi, doar la sesizarea...

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, la Parchetul General

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, la Parchetul General
Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar s-a prezentat joi la Parchetul General.  Întrebat de jurnalişti dacă este vorba despre un nou dosar, Sorin Blejnar a răspuns: "Mă vedeţi cu...

Un român a murit în accidentul de tren din Italia

Un român a murit în accidentul de tren din Italia
Ministerul Afacerilor Externe anunță că printre răniți este și o persoană de cetățenie română. Aceasta a fost tratată și a părăsit spitalul în această dimineață. Potrivit presei italiene, un...

Românii îşi recapătă încrederea în Uniunea Europeană

Românii îşi recapătă încrederea în Uniunea Europeană
În şase luni, procentajul românilor care consideră că apartenenţa la Uniunea Europeană este un lucru bun a crescut cu 11 procente, la 59%, conform rezultatelor ultimului eurobarometru, dat publicităţii de...

Cine este cel mai ravnit burlac din Marea Britanie

Cine este cel mai ravnit burlac din Marea Britanie
La nunta regală de sâmbăta a prinţului Harry cu Meghan Markle au participat mulţi invitaţi remarcabili, printre care Louis Spencer, nepotul prinţesei Diana, care a furat inimile a milioane de fete din întreaga...

UPDATE - Petre Roman, la Parchetul General în dosarul Revoluţiei. Fostul premier, urmărit penal

UPDATE - Petre Roman, la Parchetul General în dosarul Revoluţiei. Fostul premier, urmărit penal
UPDATE: Procurorii Parchetului General au decis urmărirea penală a lui Petre Roman în dosarul Revoluției. Fostul premier Petre Roman s-a prezentat joi la Parchetul General, fiind citat de procurorii militari în...

Circulaţia metroului, perturbată! Unui călător i s-a făcut rău într-un tren aflat în staţia Aurel Vlaicu

Circulaţia metroului, perturbată! Unui călător i s-a făcut rău într-un tren aflat în staţia Aurel Vlaicu
Circulaţia trenurilor de metrou a fost perturbată, joi dimineaţa, după ce în garnitura care se afla în staţia Aurel Vlaicu, linia 1, a fost anunţată o urgenţă medicală, au declarat, reprezentanţi ai...

Maria Grapini, despre audierea lui Mark Zuckerberg (CEO Facebook) în Parlamentul European

Maria Grapini, despre audierea lui Mark Zuckerberg (CEO Facebook) în Parlamentul European
“Cum ar trebui să credem angajamentul său de a nu repeta scandalul Cambridge Analytica, dacă nu dă indicații concrete contramăsurilor sale?”, se întreabă Maria Grapini. Importantul eveniment legat de...

Autoritățile din Florida anchetează o alertă de... zombi

Autoritățile din Florida anchetează o alertă de... zombi
Autorităţile din Lake Worth (Florida) investighează originea alertei pe care au primit-o duminica trecută locuitorii oraşului privind o întrerupere a curentului electric şi "o activitate extremă de zombi" în...

MAI, către șoferi: Şoselele nu vă aparţin!

MAI, către șoferi: Şoselele nu vă aparţin!
După teribilul accident din Ungaria, în care nouă români şi-au pierdut viaţa, Ministerul Afacerilor Interne a transmis, ieri, un mesaj către toţi şoferii mijloacelor de transport în comun, precum şi şi...

Ce s-a ales din oastea generalului Oprea

Ce s-a ales din oastea generalului Oprea
Galerie Foto După dezertarea din PSD, relaţiile progresiştilor din UNPR cu social – democraţii au fost înţesate de răzbele şi ironii. Ei voiau să corijeze eşecul stângii reprezentate de PSD care, spuneau membrii UNPR, a...

Evaluare naţională 2018. Astăzi se susține proba la Matematică şi Ştiinţele naturii la clasa a VI-a

Evaluare naţională 2018. Astăzi se susține proba la Matematică şi Ştiinţele naturii la clasa a VI-a
Evaluare naţională 2018. Elevii de clasa a VI-a vor susţine joi proba la Matematică şi Ştiinţele naturii din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Test...

Coreea de Nord iar ameninţă cu anularea summitului Kim-Trump

Coreea de Nord iar ameninţă cu anularea summitului Kim-Trump
Coreea de Nord a ameninţat din nou, joi, că ar putea anula întâlnirea liderului de la Phenian, Kim Jong Un, cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump.   Choe Son Hui, oficial de rang înalt din Coreea...

Ce spune Tudorel Toader despre protocoale

Ce spune Tudorel Toader despre protocoale
Tudorel Toader susţine în ceea ce privește protocoalele dintre instituţii din justiţie şi SRI, că acestea ar putea fi reguli neprocedurale, precizând că aşa funcţionează statul paralel.   "În...

Criminliștii constănțeni anchetează un deces suspect din Mamaia

Criminliștii constănțeni anchetează un deces suspect din Mamaia
Criminaliștii din Constanța investighează decesul unei femei, în vârstă de 57 de ani, survenit într-un apartament din stațiunea Mamaiase află Din primele informații reiese că femeia ar fi administratorul...
Pe 7 iunie, Jurnalul împlineşte 25 de ani. Spune-ţi povestea şi te premiem!
Serviciul de email marketing furnizat de