x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Şansa la viaţă, „sub cheie”

Şansa la viaţă, „sub cheie”

de Monica Cosac    |    26 Apr 2018   •   12:30
Şansa la viaţă, „sub cheie”

Din cauza birocraţiei excesive, în România, şansa la o viaţă normală e diminuată de lentoarea cu care autorităţile introduc noi medicamente în spitale, atrag atenţia reprezentanţii pacienţilor, care au solicitat, ieri, ministrului Sănătăţii, să actualizeze în fiecare zi lista de medicamente compensate.

Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR) spune că bolnavii intră cu mare întârziere în posesia medicamentelor inovatoare şi nu au acces nici măcar la medicamente din terapiile vechi.

„În numele lor ne propunem să vă reamintim în fiecare zi: boala nu aşteaptă şi nu se tratează cu vorbe şi medicamente compensate doar pe hârtie, nu se tratează cu promisiuni, nu se tratează cu măsuri legislative, grupuri de lucru, strategii, etc, se tratează cu medicamente date la timp pacienţilor de către medicii curanţi. (…) În alte ţări europene, cele mai recente studii arată că şansele de supravieţuire la 5 sau 10 ani pentru pacienţii oncologici sunt semnificativ în creştere. Şi la auzul acestei ştiri, frustrarea creşte şi mai mult, întrucât în Romania şansa la viaţă e ţinută sub cheie, într-un sertar din Ministerul Sănătăţii”, arată APCR, în scrisoarea deschisă adresată ministrului Sorina Pintea.

Potrivit APCR, în fiecare zi peste 200 de români pierd lupta cu cancerul şi în fiecare zi „lumea altor 200 se zdruncină din temelii” la aflarea diagnosticului, de cele mai multe ori: cancer de plămân, colorectal, de sân, prostată, de col uterin şi cancere hematologice. În fiecare zi, mii de pacienţi cu boli grave „aşteaptă cu incertitudine, de luni de zile, publicarea unui nenorocit de HG care să le ofere accesul la tratamentele noi, salvatoare de vieţi!”, spune Cezar Irimia, preşedintele APCR.

×
Subiecte în articol: sansa la viata