x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Se nasc mai mulți copii însă sporul natural al României rămâne negativ

Se nasc mai mulți copii însă sporul natural al României rămâne negativ

10 Oct 2016   •   13:15
Se nasc mai mulți copii însă sporul natural al României rămâne negativ
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Sporul natural al populaţiei a fost negativ în luna august a acestui an, similar cu august 2015, când sporul natural negativ a fost mult mai accentuat (3.284 de persoane), relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni.

Conform statisticii, la nivelul lunii august 2016, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 3.612, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu mai mare cu 529.

Sporul natural a fost negativ atât în luna august 2016 (de 201 persoane), cât şi în luna august 2015 (de 3.284 persoane).

De asemenea, numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 9 mai mic în luna august 2016, decât cel înregistrat în luna august 2015.

În acelaşi timp, numărul căsătoriilor a scăzut cu 702, în timp ce prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 831 divorţuri mai multe în luna august 2016, decât în luna august 2015.

Potrivit INS, în luna august 2016 s-a înregistrat naşterea a 19.603 copii, cu 3.230 mai mulţi copii decât în luna iulie 2016. Pe de altă parte, numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în aceeaşi perioadă a fost de 19.804, cu 838 mai multe decât în luna iulie, anul curent.

Tot la nivel comparativ, august - iulie 2016, datele oficiale arată că numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an a fost de 120, în creştere cu 8 copii.

În luna august 2016, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 22.200 căsătorii, cu 2.767 mai multe decât în luna iulie 2016, iar numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.475, cu 406 mai multe decât în luna iulie 2016.AGERPRES

×
Subiecte în articol: natalitate spor natural