x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Sondaj: Doi din 10 români ar accepta să aibă în familie sau printre prieteni persoane de altă etnie

Sondaj: Doi din 10 români ar accepta să aibă în familie sau printre prieteni persoane de altă etnie

19 Oct 2017   •   14:53
Sondaj: Doi din 10 români ar accepta să aibă în familie sau printre prieteni persoane de altă etnie

Doar doi din 10 români ar accepta să aibă în familie sau printre prieteni persoane de altă etnie, arată un sondaj de opinie realizat la comanda Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" privind percepţia Holocaustului din România şi a relaţiilor interetnice. 

Potrivit sondajului, relaţia românilor cu persoane de diverse etnii a fost măsurată folosind scala Bogardus, unde 1 este cea mai apropiată relaţie acceptată cu o minoritate ("membru de familie"), iar 7 cea mai depărtată ("nu ar trebui să vină în România"). Potrivit rezultatelor, arată sursa citată, "se poate observa că cea mai mare toleranţă se regăseşte în raport cu evreii (3,8) şi maghiarii (4,1) şi una semnificativ mai scăzută în raport cu romii (4,8) sau arabii (5,0)". 

Aceste diferenţe, menţionează realizatorii sondajului, se modifică în funcţie de mediul de rezidenţă al repondenţilor. "Astfel, arabii sunt mai puţin toleraţi în mediul rural (5,1), romii mai puţin toleraţi în mediul urban, iar evreii şi maghiarii au obţinut scoruri egale între toleranţa în urban şi rural", precizează comunicatul. 

Distanţa socială mai mică în raport cu evreii rezultă din faptul că aceştia sunt acceptaţi în familie (15%), în grupul de prieteni (16%) sau ca vecini (16%), într-o măsură mai mare decât celelalte minorităţi. 

Nivelul distanţei sociale (gradul de acceptare al celuilalt) arată o scădere a toleranţei faţă de arabi (51% faţă de 46% în sondajul din 2015) şi maghiari (29% faţă de 26% în 2015). În cazul romilor se observă o creştere a toleranţei: 39% dintre respondenţi consideră că aceştia nu ar trebui să vină în România sau doar să viziteze România, faţă de 41% în 2015. În cazul evreilor procentul rămâne acelaşi ca în 2015, 22%. De asemenea, se observă că în Bucureşti gradul de acceptare faţă de evrei şi maghiari este cel mai scăzut, raportat la media naţională. 

De asemenea, arată sondajul, se constată un trend descendent în ceea ce priveşte opinia pozitivă despre minorităţi. Astfel, maghiarii reprezintă o resursă valoroasă pentru ţara noastră pentru 5% dintre respondenţi (10% în 2015), iar germanii sunt apreciaţi de către 9% dintre intervievaţi (21% în 2015). 

Romii sunt în continuare, potrivit rezultatelor sondajului, "o problemă sau o ameninţare" pentru ţara noastră, în opinia a 54% dintre intervievaţi (61% în 2015). 

Se observă o creştere a celor care apreciază că romii "au mai multe drepturi în raport cu populaţia majoritară" (25% faţă de 17% în 2015). Acelaşi trend al opiniei este prezent şi în cazul evreilor (10% faţă de 6% în 2015). 

Potrivit sondajului, 33% (faţă de 28% în 2015) dintre cei chestionaţi consideră că Holocaustul a avut loc şi în România. Dintre aceştia, 55% (69% în 2015) indică Germania drept principal responsabil pentru Holocaust. Numai 22% (19% în 2015) au identificat în mod corect faptul că guvernul Antonescu a fost principalul responsabil, mai arată respectivul sondaj. 

Deşi televiziunea rămâne principala sursă de informare despre Holocaust, ponderea acesteia s-a diminuat (42% faţă de 58% în 2015). Şcoala este în continuare o sursă minimală de informare pe acest subiect (12% faţă de 14% în 2015), în timp ce internetul este indicat drept sursa de informare în creştere (34% faţă de 23% în 2015). 

Peste un sfert din respondenţi (26%), în creştere faţă de anul 2015 (22%), consideră că în România "există partide şi formaţiuni politice care au mesaje antisemite". 

Sondajul a fost realizat de Kantar-TNS la comanda Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", în perioada 14 septembrie-6 octombrie 2017. 

Cercetarea s-a făcut pe un eşantion de 1.014 respondenţi, reprezentativ pe medii de rezidenţă, educaţie, gen pentru populaţia de 18 ani şi peste din România, având o marjă de eroare de ą 3%. AGERPRES

×