x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Teodorovici promite ca 2019 va fi un an fara creşteri de taxe, impozite

Teodorovici promite ca 2019 va fi un an fara creşteri de taxe, impozite

03 Mai 2018   •   06:35
Teodorovici promite ca 2019 va fi un an fara creşteri de taxe, impozite

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat că nu există discuţii - la nivel de guvern sau de coaliţie - cu privire la creşterea taxelor sau a impozitelor, menţionând că nici pentru anul viitor nu se ia în calcul o astfel de măsură.

 

"Aşa ceva nu există în discuţii la nivel de guvern, la nivel de coaliţie. Nici pentru anul viitor nu se pune problema de a creşte vreo taxă, vreun impozit, absolut deloc. Cei care spun tot timpul, dau astfel de veşti sunt inconştienţi, pentru că în felul acesta sunt şi iresponsabili. Sunt persoane în anumite funcţii politice mai ales care trebuie să înţeleagă ceea ce înseamnă funcţia pe care ei o ocupă. Din păcate, se pare că nu se înţelege acest lucru, dar contaţi pe ce vi se spune în mod oficial de către oamenii din guvern şi de cei din coaliţie", a susţinut Eugen Teodorovici, la Palatul Parlamentului, întrebat despre posibilitatea creşterii TVA în contextul unor discuţii pe acest subiect la Ministerul Finanţelor. AGERPRES

×