x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Vicepreşedintele CJ Alba, Alin Cucui, găsit spânzurat

Vicepreşedintele CJ Alba, Alin Cucui, găsit spânzurat

11 Apr 2018   •   10:08
Vicepreşedintele CJ Alba, Alin Cucui, găsit spânzurat

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Alba, Alin Cucui, a fost găsit miercuri dimineaţa spânzurat într-un imobil din Alba Iulia, potrivit unor surse judiciare.

 

Acesta se afla la al doilea mandat de vicepreşedinte al CJ Alba.

În vârstă de 41 de ani, Alin Cucui era căsătorit şi avea un copil.

El ar fi fost descoperit de apropiaţi într-un imobil care aparţine familiei sale, potrivit surselor judiciare. Poliţia efectuează cercetări în acest caz.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: alin cucui spanzurat alba iulia