x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Alertă hidrologi: Cod galben de inundaţii în judeţele Bihor şi Cluj, în următoarele ore

Alertă hidrologi: Cod galben de inundaţii în judeţele Bihor şi Cluj, în următoarele ore

01 Iun 2018   •   20:00
Alertă hidrologi: Cod galben de inundaţii în judeţele Bihor şi Cluj, în următoarele ore

Hidrologii au emis, vineri, o nouă atenţionare Cod galben de inundaţii şi depăşiri ale Cotelor de atenţie, valabilă în judeţele Bihor şi Cluj.

Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), până la ora 22:00, se vor produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe râurile mici din bazinele hidrografice: Someşul Mic - bazin superior amonte Ac.Fântânele, Crişul Repede - bazin superior amonte Ac.Lugaşu, (judeţele Bihor şi Cluj).

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul hidrografic Drăgan - bazin superior amonte Ac. Drăgan.

Atenţionarea a fost transmisă către: Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ministerul Mediului, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională "Apele Române", Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, Hidroelectrica S.A., Administraţiile Bazinale de Apă Banat Crişuri, Someş - Tisa şi Sistemele de Gospodărire a Apelor Bihor şi Cluj. AGERPRES

×
Subiecte în articol: cod galbent de inundaţii bihor Cluj