x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea ANM: De 1 Decembrie VA NINGE în București. Precipitaţiile sub formă de lapoviţă şi ninsoare, consistente la nivel naţional

ANM: De 1 Decembrie VA NINGE în București. Precipitaţiile sub formă de lapoviţă şi ninsoare, consistente la nivel naţional

28 Noi 2014   •   14:03
ANM: De 1 Decembrie VA NINGE în București. Precipitaţiile sub formă de lapoviţă şi ninsoare, consistente la nivel naţional
Sursa foto: ANM: De 1 Decembrie VA NINGE în București. Precipitaţiile sub formă de lapoviţă şi ninsoare, consistente la nivel naţional

Sfârşitul de săptămână se anunţă unul foarte rece din punct de vedere termic, iar precipitaţiile sub formă de lapoviţă şi ninsoare vor fi consistente la nivel naţional, inclusiv în zona Capitalei, mai ales în ziua de 1 Decembrie, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Mihai Tinu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie /ANM/.

"În Bucureşti, urmează un week-end prelungit bogat în precipitaţii. Vremea se menţine închisă şi rece la acest sfârşit de săptămână. Mâine dimineaţă /sâmbătă, n.r./ vor fi condiţii de ceaţă, dar spre după-amiază îşi vor face apariţia precipitaţiile slabe, predominant sub formă de ploaie. În seara şi noaptea dinspre sâmbătă spre duminică, acestea se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare. Pe parcursul zilei de duminică, şansele de ninsoare vor fi destul de mici, slabe cantitativ, mai ales în primele ore ale zilei. Pentru ziua de 1 Decembrie, veştile nu sunt prea bune pentru zona Capitalei pentru că va începe să ningă, mai slab în prima parte a zilei, dar odată cu intrarea în după-amiază şi, mai ales, în noapte, ninsoarea şi vântul se vor intensifica. În plus, temperaturile vor fi destul de scăzute, de la -2 grade la -1 grad pe timpul zilei, în timp ce noaptea ar putea să coboare spre -3 grade", a precizat Tinu.

Prognoza de specialitate relevă faptul că, la nivel naţional, în intervalul 29 noiembrie - 1 decembrie, vremea va fi închisă, cu precipitaţii mixte şi mai ales ninsori în zona montană.

"La nivel naţional, se anunţă tot vreme închisă, cu precipitaţii mai mult sâmbătă. Vor fi ploi în Banat şi Crişana, ploi şi lapoviţă în Transilvania şi Maramureş, ninsori în Moldova, în timp ce în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea vor fi ploi şi lapoviţe, iar noaptea mai mult ninsori. Duminică, vor fi mai puţine precipitaţii şi doar pe partea de vest şi sud-vest vor fi ploi, adică în Banat şi Crişana, şi mixte în Oltenia. La munte se vor semnala precipitaţii sub toate formele: ploi, lapoviţă şi ninsori. Este posibil să se formeze polei pe unele drumuri pentru că pe timpul nopţii vor fi temperaturi negative", a menţionat Mihai Tinu.

×
Subiecte în articol: ninge in bucuresti